- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Avon Romania si GarantiBank au lansat un card de credit

20 Nov, 13:27 • adrian.mihaltianu
Distribuitorul de cosmetice Avon a lansat joi primului card de credit Master Card destinat exclusiv clientilor sai directi, emis la nivel regional in colaborare cu GE Money si in Romania prin intermediul GarantiBank, avand o dobanda de 27% pe an.
Avon Romania si GarantiBank au lansat un card de credit

„Ne asteptam sa avem cel putin 10.000 de astfel de carduri in 2009”, a declarat Angela Cretu, director general Avon Romania si Europa de Sud-Est.

Cardul Avon este un card de credit cu cip, disponibil pana la sfarsitul anului pentru cei mai fideli clienti directi Avon in doua variante: parfumat si business, urmand ca din ianuarie 2009 orice client direct eligibil sa poata beneficia de acest card.

„Editia parfumata a cardului poarta aroma celui mai apreciat parfum Avon din Romania – Little Black Dress. In ultimii 2 ani s-au vandut peste 50.000 de astfel de parfumuri”, a spus Angela Cretu.

„Suntem incantati ca GarantiBank se ocupa de emiterea cardului Avon in Romania”, a declarat Ilgaz Kaya, director carduri GarantiBank.

Cardul include si o asigurare medicala gratuita in valoare de 5.000 lei in cazul diagnosticarii posesoarei sale cu cancer la san.

„Avon a mai lansat acest tip de card in Polonia, Ungaria si Cehia, insa numai in Romania este si varianta parfumata si are atasata si o asigurare”, a mentionat oficialul companiei.

Angela Cretu a adaugat ca acest card poate fi utilizat atat pentru achizitia produselor Avon, cat si pentru orice fel de cumparaturi, in tara si in strainatate, in limita creditului disponibil.

„Suntem incantati sa lansam primul card de acest tip din Europa de Sud-Est. Este unul de lifestyle pentru femei”, a declarat Michael Bregulla, european relationship manager pentru Avon in cadrul GE Money.

O alta caracteristica a noului card se refera la faprul ca prin intermediul lui se poate face plata electronica a facturilor Avon direct din pagina de internet a companiei. Totodata, posesorii cardului scumuleaza puncte de loialitate in valoare de 1% din valoarea platilor facute cu cardul, in schimbul carora pot fi comandate produse Avon.

Posesorul cardului beneficiaza de o perioada de gratie de pana la 50 de zile de la data efectuarii platii cu cardul si de 15 puncte de loialitate la activarea cardului, din partea Avon, conform reprezentantilor companiei.

Taxa de emitere este zero, iar taxa de administrare este zero in primul an.

Avon este prezenta pe piata mondiala a produselor cosmetice de peste 120 de ani si opereaza in peste 100 de tari de pe toate continentele.

In Romania, Avon Cosmetics a fost infiintata in anul 1997 si este parte a Avon Products Inc., un jucator important in vanzarea directa de produse cosmetice.

GarantiBank este sucursala din Romania a GarantiBank International NV, cu sediul la Amsterdam. Aceasta este detinuta in totalitate de Garanti Turcia, a doua banca privata din Turcia.

In Romania, GarantiBank are 43 de agentii, dintre care 15 in Bucuresti.

Urmărește Daily Business pe Google News