Veniturile din activitatile de baza ale bancii au crescut in 2007, fata de anul precedent, cu 43%, la 72 milioane euro. Totodata, costurile operationale ale bancii au crescut anul trecut cu 53% comparativ cu 2006, pana la 60 milioane euro.
Raportat la rezultatele din 2006, creditele acordate de banca s-au dublat anul trecut pana la 1,54 mld. euro. Imprumuturile corporate acordate de banca au crescut de peste doua ori (114%) in 2007, la 844 milioane euro, in timp ce creditele adresate segmentului retail s-au dublat, la 691 milioane euro, conform NewsIn.
De asemenea, depozitele atrase de banca s-au marit cu 92%, pana la 634 milioane euro.
Banca a deschis anul trecut 46 de unitati noi, extinzandu-si reteaua nationala la 122 de unitati, numarul de angajati crescand pana la 1.539.
Banca Romaneasca este detinuta in proportie de 88,7% de catre National Bank of Greece (NBG), cel mai mare grup bancar elen, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) are o participatie de 10,17%.