Un purtator de cuvant a confirmat ca guvernul intocmeste un plan de sustinere ce ar putea sa fie gata pana la Craciun, conform Reuters, preluata de NewsIn.
„Guvernul ia in considerare moduri de a oferi capital institutiilor financiare din Danemarca, pentru a concura de pe aceeasi pozitie cu institutiile din alte tari si pentru a se asigura ca acestea ofera credite adecvate companiilor sanatoase si investitiilor profitabile”, a declarat premierul danez Anders Fogh Rasmussen.
„Primim informatii potrivit carora chiar si afacerile stabile si bine coordonate au in prezent dificultati in obtinerea capitalului. Trebuie sa reactionam la in situatie. In cazul in care creditarea devine dificila pentru companii, conditiile economice s-ar putea degrada rapid”, a mai spus Rasmussen.
In incercarea de a redresa increderea investitorilor si de a dezgheta creditarea interbancara, Danemarca a oferit in octombrie garantii nelimitate pentru depozite si pentru datoriile bancilor catre creditori, in afara de obligatiunile garantate.
In schimb, bancile daneze au acceptat sa plateasca pana la 35 miliarde coroane daneze (6,03 miliarde dolari, respectiv 4,73 miliarde euro) in urmatorii 2 ani, intr-un fond de lichidare, pentru preluarea institutiilor aflate in impas financiar.