- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Bancile incearca sa atraga mai multi clienti corporate. Vezi ce produse au lansat

11 Mar, 11:01 • adrian.mihaltianu
Produsele lansate in aceasta saptamana de bancile comerciale locale s-au adresat in principal companiilor. Printre acestea se numara credite agricole, imprumuturi pentru IMM-uri si un card de debit. Nu au fost uitate nici persoanele fizice, pentru care bancile au oferte de refinantare sau noi depozite.
Bancile incearca sa atraga mai multi clienti corporate. Vezi ce produse au lansat

Printre bancile care vor sa atraga companiile in portofoliile lor se numara si ProCredit Bank. Aceasta a lansat „Cardul Dinamic – Visa Business Electron„, cu ajutorul caruia administratorul unei firme poate da acces limitat catre sumele din contul acesteia unuia sau mai multor angajati.

Totodata, incepand cu luna martie, persoanele juridice au posibilitatea de a opta pentru primirea extraselor de cont prin e-mail sau prin posta. Extrasele vor avea semnatura si stampila bancii si vor putea fi folosite in contabilitate, conform reprezentantilor ProCredit Bank.

Cardul Dinamic – Visa Business Electron este ideal pentru companiile ale caror angajati efectueaza frecvent deplasari in tara sau in strainatate sau care se ocupa de aprovizionare. Ulterior emiterii cardului, companiile pot modifica usor limitele de utilizare ale acestuia (sumele pe care un angajat le poate retrage de la ATM sau valoarea achizitiilor, precum si numarul de tranzactii zilnice) si pot monitoriza tranzactiile efectuate de catre fiecare angajat in parte.

Unui cont curent i se pot atasa unul sau mai multe carduri destinate angajatilor, insa companiile au posibilitatea deschiderii mai multor conturi dedicate pentru fiecare card solicitat in parte, in cazul in care doresc.

Tot in aceasta saptamana, BCR a lansat un credit destinat intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), cu garantie JEREMIE. Banca are la dispozitie 212,5 milioane de euro pentru a acorda credite in cadrul acestei facilitati, disponibila pe o perioada de doi ani.

Creditele se acorda IMM-urilor (inclusiv start-up-uri) pentru dezvoltarea afacerilor pe termen mediu si lung, cum ar fi investitiile in active corporale si necorporale, capital de lucru legat de activitati de dezvoltare sau extindere direct legate de investitie sau auxiliare acesteia ori capital de lucru pentru achizitia de materii prime, stocuri necesare in activitatea de dezvoltare sau expansiune a intreprinderilor.

Aplicantii eligibili trebuie sa fie inregistrati in Romania si sa isi desfasoare activitatea ca microintreprinderi ori intreprinderi mici si mijlocii in Romania, avand mai putin de 250 de angajati si o cifra de afaceri anuala care nu depaseste 50 milioane euro si/sau o valoare anuala totala a activelor care nu depaseste 43 milioane euro, potrivit BCR.

In ajutorul IMM-urilor a venit si ProCredit Bank, publicand o revista dedicata special clientilor sai persoane juridice. ProIMM este o publicatie semestriala accesibila gratuit tuturor clientilor intreprinderi mici si mijlocii ai ProCredit Bank in cadrul sucursalelor bancii si pe site-ul procreditbank.ro.

Revista ProIMM reprezinta un proiect prin care ProCredit Bank doreste sa ofere clientilor sai informatii economice generale, detalii despre banca, serviciile oferite si campanii, sfaturi, opinii, recomandari relevante pentru sectorul intreprinderilor mici si mijlocii din Romania si in mod special pentru clientii sai.

Agricultura, in atentia bancherilor

In acest an, sectorul agricol este un domeniu vanat de banci. Astfel, si Banca Transilvania a anuntat luni lansarea unui credit pentru acoperirea cheltuielilor de infiintare sau de intretinere a culturilor vegetale.

Produsul are rolul de a „contribui la revigorarea activitatii de creditare”, au spus reprezentantii bancii.

Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN S.A. garanteaza pana la 80% din acest credit.

Pentru a beneficia de acest imprumut, firma trebuie sa functioneze de cel putin 24 de luni, sa fie stabila financiar, administratorul sau personalul angajat sa aiba experienta in domeniul agricol, iar suprafata exploatata trebuie sa fie de minim 150 ha. In plus, compania trebuie sa poata prezenta fise tehnologice avizate de Directiile Agricole judetene sau Camerele Agricole, precum si un plan de culturi multianuale.

De asemenea, trebuie sa detina adeverinta APIA din care sa rezulte informatii despre suprafata pe care o are in folosinta sau pentru care beneficiaza de subventii. O alta cerinta este ca, in conformitate cu ultimul bilant contabil, evolutia cifrei de afaceri a firmei sa fie pozitiva sau, daca inregistreaza scadere, aceasta sa fie de maxim 25%.

„Credem in cresterea agriculturii, o zona cu potential ridicat. Asa cum Arabia are petrol, Romania are agricultura”,a spus Robert Rekkers, directorul general al BT, in cadrul unei confeinte.

Produse destinate numai persoanelor fizice

Raiffeisen Bank lanseaza Flexidepozit, un produs de economisire ce preia dobanzile unui depozit la termen si flexibilitatea unui cont de economii. Flexidepozit este un depozit la termen de 4 luni care.

Produsul permite depuneri ulterioare oricand, fara nici un fel de limitare. Pentru nevoi urgente si neprevazute, Flexidepozit permite o retragere partiala, de pana la 20% din valoarea lui totala indiferent de moneda in care este constituit, fara a pierde dobanda. In acelasi timp, Flexidepozit ofera dobanzi fixe de 6,5% pe an pentru conturile in lei si de 2,4% pe an pentru cele in euro.

Tot pentru persoanele fizice, Millennium Bank a anuntat luni ca are o oferta complexa de refinantare.

Banca ofera doua tipuri de produse. Prima optiune pentru refinantare este Creditul Ipotecar, ce se adreseaza clientilor care doresc sa-si refinanteze creditul actual pentru a-si reduce cheltuielile lunare cu rata. Imprumutul poate fi acordat pe 30 de ani si finanteaza pana la 90% din valoarea garantiei. Dobanda este variabila si calculata in functie de Euribor/Robor la trei luni plus o marja incepand de la 5%.

A doua optiune este Creditul Millennium Bank de Nevoi Personale cu Ipoteca pentru Refinantare. Imprumutul ofera clientilor posibilitatea de a beneficia atat de o rata mai mica, cat si de o suma de bani suplimentara. Dobanda variabila a creditului este formata din Euribor/Robor la trei luni plus o marja incepand de la 5,5%. Creditul de Nevoi Personale cu Ipoteca pentru Refinantare poate fi acordat pe 30 de ani si finanteaza pana la 75% din valoarea ipotecii.

Tot la inceputul acestei saptamani, RBS Romania a anuntat ca a incheiat un parteneriat cu Medsana. Astfel, prin intermediul acestui parteneriat, detinatorii de carduri de credit RBS beneficiaza de o reducere de 10% la toate serviciile medicale ale clinicii Medsana.

Conform reprezentantilor bancii, detinatorii de carduri de credit RBS MasterCard care se prezinta intr-una dintre clinicile Medsana si aleg sa achite costul serviciilor medicale efectuate cu acest card, vor primi automat o reducere de 10% din contravaloarea acestor servicii medicale conform listei de tarife valabile la data accesarii serviciului medical.

Reducerea se acorda in toate cele 3 locatii Medsana: Medsana Cotroceni, Medsana Primaverii si Medsana Ploiesti.

Urmărește Daily Business pe Google News