„Facilitatile aprobate de banca sunt in valoare de 1,9 milioane euro. In ceea ce priveste facilitatile efectiv acordate, valoarea creditelor se ridica la 0,62 milioane euro, iar promisiunile acordate sunt in valoare de 0,4 milioane euro”, se arata in comunicat.
In ceea ce priveste tipul de imobile pentru care au fost solicitate creditele, acestea sunt 60% pentru imobile noi si 40% pentru imobile vechi, iar ca dispersie geografica, 50% dintre solicitarile de credit Prima Casa apartin clientilor din Bucuresti, restul de 50% apartinand clientilor din provincie.
Plafonul aprobat initial de catre Fondul de Garantare (FNGCIMM), pentru Bank Leumi Romania a fost de 6,9 milioane euro, si a ramas neschimbat in urma realocarii de plafoane la nivelul bancilor participante realizate in luna octombrie de catre FNGCIMM.
Conform analizelor efectuate la nivelul intregii retele de unitati in ce priveste solicitarile si dosarele aflate in lucru pentru Prima Casa, Bank Leumi Romania estimeaza ca pana la sfarsitul anului curent plafonul acordat bancii pentru acest program va fi utilizat in intregime.
Banca a intrat in programul de creditare pentru proiectul Prima Casa incepand din luna august 2009.
Bank Leumi Romania acorda credite in cadrul programului Prima Casa cu o dobanda formata din rata interbancara Euribor la 3 luni plus o marja de 3,95% (pentru credite in euro), respectiv Robor la 3 luni plus o marja de 2,45% (pentru credite in lei). Banca nu percepe comision de acordare, comision de administrare lunar, comision de rambursare anticipata.