„Ne asteptam la o revenire progresiva, insa aceasta previziune ramane inconjurata de incertitudine”, a afirmat Trichet.
Nivelul dobanzii cheie este potrivit pentru situatia curenta a economiei, a spus oficialul, precizand ca dobanda de referinta a BCE, in prezent de 1%, reprezinta un barometru al creditului in zona euro.
Banca va continua sa asigure institutiilor de credit lichiditati ieftine prin intermediul pietei monetare, insa o interventie puternica a institutiei pe piata „nu va putea fi sustinuta indefinit”, a avertizat Trichet.
El a solicitat bancilor sa actioneze responsabil, avand in vedere ca piata creditului din zona euro stagneaza, alimentand temerile ca o penurie de credite ar putea sa afecteze regiunea.
Masurile exceptionale nu sunt implementate pentru „ochii frumosi ai bancilor, ci pentru ca acestea sa-si faca treaba, adica sa finanteze economia”, a adaugat oficialul. Trichet a reafirmat disponibilitatea BCE de a retrage dispozitivele de sustinere a creditului in cazul in care apar riscuri inflationiste.