- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

BCR Asigurari: 95% dintre clienti vor apela serviciul de informare a daunelor prin telefon

01 Oct, 10:33 • adrian.mihaltianu
BCR Asigurari Vienna Insurance Group va lansa pe 1 octombrie serviciul de Contact Center, pentru instiintarea oricarui tip de dauna, estimand ca numarul clientilor care vor apela la acest serviciu va fi de 95%, au spus oficialii asiguratorului.
BCR Asigurari: 95% dintre clienti vor apela serviciul de informare a daunelor prin telefon

„Clientii vor trebui sa anunte eventualele daune numai prin acest serviciu. Operatorul Contact Center va face programarea in ziua, ora si locatia stabilita de comun acord cu clientul. De asemenea, va primi informatii referitoare la inspectorul de dauna care va efectua constatarea si numarul dosarului alocat”, au precizat reprezentantii BCR Asigurari pentru DailyBusiness.ro.

Serviciul este disponibil pentru constatari in judetele: Bacau, Braila, Calarasi, Caras-Severin, Dambovita, Mehedinti, Olt, Salaj, Tulcea, Valcea, Hunedoara, Arad, Arges, Botosani, Buzau, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomita, Mures, Neamt, Prahova, Satu-Mare, Teleorman, Vaslui, Vrancea si Bucuresti.

Deschiderea dosarului de dauna (orice paguba materiala sau degradare, intervenita la un bun asigurat, ca urmare a producerii riscului acoperit prin polita de asigurare, emisa de BCR Asigurari) se va face prin instiintare telefonica la numarul telverde 0800.800.551, apelabil din orice retea de telefonie fixa sau mobila, indiferent de locul din care este apelat, sau la numarul 021/3600106, apelabil din orice retea.

Validarea instiintarii se va face, la telefon, pe baza CNP sau CUI, numar de polita si/sau date de identificare ale bunurilor.

„Compania BCR Asigurari a investit atat intr-un software dedicat preluarii apelurilor clientilor si programarii constatarilor, cat si in inchirierea de echipamente specifice acestui tip de serviciu. In continuare, BCR Asigurari investeste in continua pregatire a personalului de la Contact Center”, au spus reprezentantii companiei, fara a preciza suma investita.

BCR Asigurari a inregistrat in primele 6 luni ale acestui an prime brute subscrise in valoare de 313,6 milioane lei (circa 74 mil. euro), in crestere cu 20% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Urmărește Daily Business pe Google News