„Desi nivelul de incertitudine este unul ridicat, economia ar putea reveni pe teritoriul pozitiv in 2010, in conditiile reluarii la un nivel mai mult decat moderat a investitiilor in zona privata, reluare sustinuta in principal de investitii straine directe”, a spus Anghel, citat de Mediafax.
Totodata, consumul populatiei ar putea consemna o crestere redusa, in special din cauza unei productii agricole bune si a unui efect de baza puternic.
„Nivelul PIB anterior inceperii recesiunii economice va fi atins cel mai devreme in anul 2012, iar cresterea economica se va situa sub potental in urmatorii ani”, a mai spus Anghel.
Totodata, BCR a revizuit in scadere estimarea privind inflatia la finele acestui an, de la 4,5% la 4%, pe baza modificarii agendei privind majorarea accizelor, a declarat Dumitru Dulgheru, analist economic al bancii.