Creditele in moneda nationala au detinut ponderea majoritara in cadrul imprumuturilor acordate de Banca Comerciala Romana (BCR), acestea reprezentand 51% din total.
Portofoliul de imprumuturi corporate oferite de BCR a reprezentat anul trecut 46% din totalul creditelor acordate clientilor nebancari, in vreme ce creditele acordate persoanelor fizice au constituit 54%, din totalul creditlor acordate de banca anul anterior.
Depozitele de la clienti au urcat in decembrie 2007 fata de sfarsitul anului precedent cu 23,6%, la 30,25 mld. lei (8,38 mld. euro), fondurile atrase de la persoanele fizice fiind majoritare.
Raportul credite/depozite a crescut pana la 115,9% la sfarsitul lui 2007, de la 90,7% la sfarsitul anului 2006, datorita majorarii mai rapide a creditarii fata de economisire.
Numarul total de carduri de debit si credit ale BCR a ajuns la 2,32 milioane anul trecut.
Reteaua de unitati BCR a fost extinsa in 2007 prin deschiderea a 92 de noi unitati, ajungand la un numar de 562 de unitati retail la sfarsitul lui decembrie, in vreme ce numarul salariatilor a scazut cu 12,7% comparativ cu decembrie 2006, la 9.697 de angajati.