„Sunt semnale ce arata ca pietele de creditare, desi sunt in continuare tensionate, se amelioreaza”, a spus Bernanke, citat de NewsIn.
„Injectiile de capital facute de Trezorerie in institutiile financiare, in cadrul planului de salvare de 700 miliarde dolari, vor fi extrem de importante pentru redarea increderii si pentru sustinerea revenirii la o functionare normala a pietelor de credit”, a mai spus el.
Capacitatea Trezoreriei de a lua orice masuri necesare pentru prevenirea prabusirii institutiilor financiare cu importanta sistematica va fi, de asemenea, un factor important pentru redarea increderii si in redresarea pietelor.
„Injectiile de capital din cadrul planului de salvare a bancilor continua sa aduca stabilitate in sistemul bancar si au redus partial presiunile ce apasau asupra bancilor, doi pasi cruciali catre reluarea creditarii”, a mentionat Bernanke.
Conditiile de creditare raman „departe de normal”, a aratat presedintele bancii centrale americane, enumerand riscurile majore si conditiile mai aspre de creditare impuse de banci in octombrie.
Bernanke le-a amintit bancilor ca autoritatile vor ca ele sa utilizeze facilitarea accesului la capital pentru a spori creditarea.