Totodata, BNR a hotarat reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei ale institutiilor de credit de la 20% la 18% incepand cu perioada de aplicare 24 noiembrie – 23 decembrie 2008, precum si mentinerea nivelului actual al ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in valuta ale acestora.
Consiliul a mai hotarit gestionarea lichiditatii in vederea asigurarii unei functionari adecvate a pietei interbancare.
Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, document care evalueaza contextul macroeconomic recent, analizeaza perspectivele inflatiei si identifica principalele provocari si constrangeri cu care politica monetara se va confrunta in perioada urmatoare.
Raportul va fi prezentat publicului in data de 3 noiembrie 2008, se arata in comunicat.