„Majorarea cotei standard a TVA incepand cu 1 iulie 2010 a determinat cresterea ratei anuale a inflatiei la nivelul de 7,58 la suta in luna august comparativ cu 7,14 la suta in luna precedenta si 4,38 la suta in luna iunie”, scrie in comunicatul BNR.
Potrivit bancii centrale, cresterea ratei anuale a inflatiei a fost insa inferioara valorii proiectate in cadrul celui mai recent exercitiu de prognoza, reflectand un grad relativ mai redus de transferare a majorarii cotei TVA asupra indicelui preturilor de consum, in conditiile persistentei deficitului de cerere.
„Pe de alta parte, posibilitatea manifestarii unor efecte semnificative de runda a doua ale majorarii TVA ramane preocupanta”, mai scrie in comunicat.
BNR atrage atentia ca perspectivele pe termen scurt „indica existenta unor riscuri privind evolutiile preturilor administrate si ale preturilor volatile ale produselor alimentare in context sezonier si al efectului de baza, precum si persistenta incertitudinilor privind efectele masurilor de consolidare fiscala, ceea ce, in contextul situatiei curente de pe scena sociala si politica interna, reclama pastrarea unei atitudini prudente a politicii monetare in vederea ancorarii ferme a anticipatiilor inflationiste”.
In aceste conditii, CA al BNR a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,25 la suta pe an, precum si a nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si, respectiv, in valuta ale institutiilor de credit.