- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Boc a solicitat inceperea discutiilor pentru modificarea programului Prima Casa

15 Jan, 10:51 • Redactia DailyBusiness
Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, sa inceapa discutiile cu ministrii implicati pentru modificarea programului "Prima Casa", astfel incat noul sistem de garantare a creditelor contractate pentru o locuinta sa fie aplicat din februarie.
Boc a solicitat inceperea discutiilor pentru modificarea programului Prima Casa

„Domnule ministru, v-as ruga sa aveti in vedere ca avem termen 15 februarie pentru programul Prima Casa, asta inseamna ca deja de astazi incepem sa lucram la formula programului consultandu-ne cu ministrii de resort care au competente in materie”, i-a spus Boc lui Vladescu, relateaza Mediafax.

Guvernul a decis, saptamana trecuta, ca persoanele care incheie pana la 15 februarie 2010 antecontracte de vanzare-cumparare de locuinte prin programul Prima Casa sa beneficieze in continuare de garantia statului la contractarea creditului, dupa sistemul actual, ulterior programul urmand sa fie modificat, pentru stimularea achizitiei de locuinte noi.

Programul Prima Casa prin care statul garanteaza creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, in limita unui plafon de garantare de un miliard euro, a fost introdus de Guvern in acest an.

Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinta de maximum 60.000 euro, cu o rata a dobanzii Eurobor (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni plus maxim 4 puncte procentuale pe an, la credite in euro, respectiv Robor (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de finantator.

In cele aproximativ 6 luni de la lansare au fost aprobate aproximativ 11.500 solicitari de garantare in valoare totala de circa 485 milioane euro, dintre care 380 promisiuni de garantare in valoare totala de 16,5 milioane euro pentru locuinte aflate in diverse faze de constructie.

Urmărește Daily Business pe Google News