Intr-o videoconferinta sustinuta de la sediul Guvernului, Boc a aratat ca doreste sa-i informeze pe prefecti „direct si de la sursa” despre necesitatea masurilor de austeritate care vor fi aprobate, duminica, de Executiv si pentru care Guvernul isi va angaja raspunderea in Parlament incepand cu saptamana viitoare, scrie Mediafax.
In opinia premierului, aceste masuri trebuie explicate la nivel local ca fiind absolut necesare si introduse nu din vina Guvernului, ci ca urmare a suprapunerii nefericite a crizei interne, determinate de un deficit structural ridicat in ultimii 20 ani, accentuat in intervalul 2007-2008, cu criza economica globala.
Boc a afirmat din nou ca productia redusa a Romaniei este prost impartita, alimentand in principal cheltuielile cu salariile si pensiile.