Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a anuntat, miercuri, ca delegatia Fondului va avea, joi, o intrevedere cu premierul, unde probabil vor mai participa si alti ministri, relateaza Mediafax.
Delegatia FMI se afla in Romania pentru a doua revizuire a acordului si s-a intalnit, miercuri, cu Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, avand si o prima discutie, la nivel de experti, cu reprezentantii Ministerului Finantelor Publice (MFP).
Joi dimineata, misiunea FMI s-a intalnit cu Crin Antonescu, presedintele PNL.
Romania are un acord cu FMI pe 2 ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, Banca Mondiala (BM) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro.