„Suntem
acum doar la cinci zile de un moment foarte periculos”, a declarat Kim la inchiderea
reuniunii anuale a Bancii Mondiale si Fondului Monetar International la
Washington.
Trezoreria Statelor Unite a anuntat ca nu ar avea lichiditati pentru a respecta
toate termenele tarii incepand cu 17 octombrie, daca plafonul datoriei nu este
ridicat.
Pietele financiare din intreaga lume ar fi afectate de criza in caz de intrare in
incapacitate de plata a Washingtonului, mai ales tarile in curs de dezvoltare.
„Cu cat ne apropiem de data limita, cu atat mai mare va fi impactul asupra
lumii in curs de dezvoltare”, a spus Kim.
„In cazul in care termenul limita este atins, ar fi un eveniment dezastruos
pentru tarile in curs de dezvoltare si acest lucru ar putea fi foarte daunator
pentru economiile dezvoltate”, a adaugat el.
Economiile mondiale si americana vor fi confruntate cu cresterea ratelor dobanzilor,
scaderea increderii si incetinirea cresterii economice in cazul in care
Congresul american nu reuseste sa se puna de acord pentru a ridica plafonul
datoriei, care este in prezent de 16.700 miliarde de dolari, potrivit lui Kim, noteaza Agerpres.
Presedintele american Barack Obama s-a intalnit joi cu liderii republicani din Camera Reprezentantilor in incercarea de a gasi o solutie pentru iesirea din impasul bugetar ce afecteaza administratia federala americana, dar intalnirea s-a incheiat fara niciun rezultat, iar liderul de la Casa Alba nu s-a pronuntat inca asupra propunerii liderului republican John Boehner de crestere temporara a plafonului datoriei in schimbul reluarii negocierilor asupra bugetului.
Democratii si republicanii trebuie sa ajunga pana pe 17 octombrie la un compromis in problema cresterii limitei legale a datoriei publice, altfel Trezoreria risca sa intre in incapacitate de plata. Republicanii au conditionat pana in prezent un vot favorabil pentru cresterea plafonului datoriei de amanarea reformei asigurarilor de sanatate, initiata de Barack Obama.
Citeste si
Moody’s: Exista un risc foarte scazut ca SUA sa intre in incapacitate de plata