- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Bulgarii ar putea fi obligati sa isi declare imprumuturile luate de la prieteni si rude

02 Dec, 09:31 • Redactia DailyBusiness
Cetatenii bulgari care imprumuta sume ce depasesc 10.000 de leva (peste 5.100 de euro) si nu le vor lua de la banci, ci de la prieteni, rude si companii private ar putea fi nevoiti sa le declare, incepand de anul viitor, in cadrul eforturilor de combatere a fraudei.
Bulgarii ar putea fi obligati sa isi declare imprumuturile luate de la prieteni si rude

Aceasta prevedere face parte dintr-o serie de amendamente legislative, care vor fi supuse votului Parlamentului, scrie novinite.com, citat de Mediafax.

Declaratiile fiscale anuale vor cuprinde, de asemenea, o rubrica pentru declararea unor imprumuturi contractate in ultimii zece ani, daca acestea depasesc suma de 40.000 de leva (peste 20.450 de euro), potrivit propunerilor Comisiei parlamentare pentru buget.

Potrivit proiectului, aceleasi reguli ar urma sa se aplice celor care acorda imprumuturi. Astfel, acestia ar urma sa declare sumele imprumutate in ultimul an care depasesc valoarea de 10.000 de leva, dar si pe cele mai mari de 40.000 de leva, imprumutate in decursul ultimilor zece ani.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ce a mai rămas din casa lui Anthony Hopkins de 6,6 milioane de dolari din Los Angeles, după incendiile devastatoare. Cum arăta vila acum
Ce a mai rămas din casa lui Anthony Hopkins de 6,6 milioane de dolari din Los Angeles, după incendiile ...
Bătaie de joc pe aeroportul din Bacău. Ce a găsit o turistă într-un sandwich pe care a plătit 30 de lei: „Cam așa arată”
Bătaie de joc pe aeroportul din Bacău. Ce a găsit o turistă într-un sandwich pe care a plătit 30 ...
Schimbări pentru clienții ING. Veștile bune vin chiar de la începutul anului. Ce trebuie să știe toți cei care au acces la aplicația Home Bank
Schimbări pentru clienții ING. Veștile bune vin chiar de la începutul anului. Ce trebuie să știe ...
Explozie pe piața imobiliară din Cluj-Napoca. Prețurile au atins un nou record la început de 2025
Explozie pe piața imobiliară din Cluj-Napoca. Prețurile au atins un nou record la început de 2025
Primul caz de pacient infectat cu virusul HMPV din București. Este vorba despre un copil de 12 ani, diagnosticat, inițial, cu pneumonie
Primul caz de pacient infectat cu virusul HMPV din București. Este vorba despre un copil de 12 ani, ...
Costul vieții în București, față de marile capitale europene. Cât de bine se trăiește în Capitală
Costul vieții în București, față de marile capitale europene. Cât de bine se trăiește în Capitală
Cel mai scurt război din lume. Ce ar însemna invadarea Groenlandei de către Donald Trump
Cel mai scurt război din lume. Ce ar însemna invadarea Groenlandei de către Donald Trump
Ministrul Educației dă vina pe sărăcie și pe modul de predare a profesorilor
Ministrul Educației dă vina pe sărăcie și pe modul de predare a profesorilor
Cum faci cafea la ibric prin metoda turcească. Secretele cafelei perfecte făcute acasă
Cum faci cafea la ibric prin metoda turcească. Secretele cafelei perfecte făcute acasă
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului va sfinți Catedrala Mânturii Neamului alături de Patriarhul Daniel. Când va avea loc marele eveniment
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului va sfinți Catedrala Mânturii Neamului alături ...
Avertisment astral. Mercur în careu cu Nodurile Lunare. Ziua care poate schimba destinul fiecărei zodii!
Avertisment astral. Mercur în careu cu Nodurile Lunare. Ziua care poate schimba destinul fiecărei zodii!
O nouă zi liberă pentru bugetari în 2025. Guvernul a decis să facă punte între aceste zile
O nouă zi liberă pentru bugetari în 2025. Guvernul a decis să facă punte între aceste zile
O nouă fabrică în România. O mulțime de posturi sunt disponibile
O nouă fabrică în România. O mulțime de posturi sunt disponibile
ANM anunță cod galben de vânt și viscol, temperaturi în cădere liberă!
ANM anunță cod galben de vânt și viscol, temperaturi în cădere liberă!
Revenirea neașteptată a Coca-Cola care a cucerit România la începutul anilor 2000. Se întoarce pe rafturi!
Revenirea neașteptată a Coca-Cola care a cucerit România la începutul anilor 2000. Se întoarce pe ...
O nouă fraudă online, numită „Schema 1.800”. Românii sunt abordaţi pe WhatsApp şi apo transferă bani în conturi de Revolut străine
O nouă fraudă online, numită „Schema 1.800”. Românii sunt abordaţi pe WhatsApp şi apo ...
Lună Plină în Rac pe 14 ianuarie 2025. Ce trebuie să faci în această zi pentru a atrage energii pozitive tot restul anului
Lună Plină în Rac pe 14 ianuarie 2025. Ce trebuie să faci în această zi pentru a atrage energii ...
Bilete de avion mai ieftine, în medie, cu până la 60% în ianuarie. Care sunt cele mai căutate destinații
Bilete de avion mai ieftine, în medie, cu până la 60% în ianuarie. Care sunt cele mai căutate destinații