Potrivit acestuia, Capital Partners ar putea fi implicata in aceasta tranzactie, iar in septembrie „am putea vedea prima lista de cumparatori”.
Doru Lionachescu a mentionat ca scoaterea la vanzare a RBS a trezit „interes foarte mare”, in randul investitorilor, care sunt „banci si institutii mari”.
Potrivit acestuia, bancile interesate de achizitionarea RBS nu sunt inca prezente pe piata locala: „Bancile locale nu au in prezent bani pentru achizitii”.
Luand in calcul capitalurile proprii ale RBS Romania, care sunt de aproximativ 200 de milioane euro, Doru Lionachescu considera ca valoarea totala la care ar putea ajunge tranzactia ar putea fi 400 de milioane de euro.
In opinia reprezentantului Capital Partners, vor exista si investitori foarte interesati de preluarea bancii, care vor fi dispusi sa plateasca mai mult, dar vor exista si banci care isi vor fixa un anumit pret, dincolo de care nu vor accepta sa treaca.
La sfarsitul lunii februarie, grupul britanic Royal Bank of Scotland (RBS) a anuntat, in urma pierderilor mari suferite in 2008 (24,1 miliarde lire sterline), un program de restructurare prin care va pune sub administrarea unei unitati speciale activele care nu tin de activitatea de baza a bancii. Tot atunci, banca a pus pe lista activelor scoase la vanzare operatiunile din Romania.