- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Carmen Neagu, GE: Visul meu e sa vad un fermier roman ca negociaza cu noi achizitia de tehnologie de biogaz

14 Jun, 00:01 • traian.badulescu
Carmen Neagu, manager GE Energy pe regiune, a spus intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro ca zona de biogaz este insuficient exploatata in Romania si ca visul ei este sa vada un fermier roman care sa negocieze cu compania achizitia unei astfel de tehnologii.
Carmen Neagu, GE: Visul meu e sa vad un fermier roman ca negociaza cu noi achizitia de tehnologie de biogaz

Carmen Neagu si-a inceput cariera intr-o centrala, cea de la Doicesti, direct de pe bancile facultatii de Energetica a Universitatii Tehnice Bucuresti.

„Nu trebuie sa fiti neaparat fochisti, pentru a incepe o cariera in energie”, i-a incurajat Carmen Neagu pe niste liceeni sa lucreze in domeniu. Prezenti la un curs organizat de GE Energy, liceenii si-au exprimat temerea ca pentru a lucra in domeniu trebuie sa inceapa de la alimentarea cu carbuni a focului din centrale.

Ea a lucrat in cadrul unor companii de stat precum Elcen, Termoelectrica si fosta Conel, pana in 2005, cand a intalnit o noua provocare: unii reprezentanti ai GE Energy i-au propus sa lucreze pentru una dintre cele mai mari companii din lume

.

Sub conducerea sa, divizia din Romania a devenit cel mai mare contribuabil la bugetul companiei din regiune, care cuprinde si tari precum Rusia.

Americanii de la GE i-au incredintat, in Romania, singurul centru din afara SUA care se ocupa de service-ul centralelor cu perioada de viata depasita.

Iar pe piata locala exista o cerere mare pentru astfel de servicii, tinand cont ca durata medie de viata a echipamentelor instalate este intre 20-30 de ani, iar foarte multe depasesc 40 de ani.

Mai mult, si randamentul acestor centrale vechi este scazut, tinand cont ca lucreaza la o capacitate redusa, mai ales din cauza reducerii drastice a cererii de pe segmentul industrial.

„Randamentul de ardere a combustibilului este de 31% in cazul echipamentelor vechi, in comparatie cu cel de peste 58% oferit de tehnologiile noi”, a explicat Carmen Neagu.

Pe de alta parte, exista si un avantaj in faptul ca echipamentele din centrale au o perioada de viata mult depasita. „Vor fi inlocuite cu cele mai noi tehnologii. Va fi un salt tehnologic”, a explicat oficialul GE Energy.

Lipsa investitiilor insa tine pe loc multe proiecte de modernizare a unitatilor de productie din Romania, concentrate in mainile statului.
[quote=]Este o performanta ca sistemul energetic din Romania inca mai functioneaza, in lipsa investitiilor[/quote]
Oficialul GE Energy considera ca statul nu poate suporta povara investitiilor in energie, mai ales in conditiile actuale de criza. Solutia, din punctul sau de vedere, o constituie parteneriatul public-privat.

Dar aceasta solutie nu a functionat in domeniul infrastructurii, unde, de exemplu, parteneriatul public-privat dintre stat si o firma de constructii pentru realizarea unui tronson din Autostrada Transilvania a fost desfiintat.

Motivul? Legislatia privind parteneriatul public-privat nu este una foarte clara, explica oficialul GE, care considera ca reglementarea legii privind acest tip de parteneriat trebuie sa fie o prioritate pentru autoritatile romane in prezent. Astfel, investitorii de cursa lunga vor avea mai multa incredere pentru a derula operatiuni pe plan local.

Investitorii strategici seriosi nu se uita numai la veniturile pe care le pot realiza, ci acorda o atentie mare si cadrului legal. Este posibil ca oportunitatile extrem de atractive pe termen scurt sa nu fie valabile pe termen lung”, a explicat oficialul GE.

De un cadru legal este nevoie si in domeniul energiei regenerabile. Astfel, pana la finele lunii se asteapta publicarea legii 220 privind certificatele verzi, care in forma initiala din 2008 era una dintre cele mai avansate acte normative in domeniu din Europa, potrivit lui Carmen Neagu. Legea a fost aprobata de cele doua camere ale Parlamentului si urmeaza sa fie promulgata de catre presedinte.

Varianta din 2008 prevede ca pentru 1 MW de energie din surse eoliene sa se acorde 2 certificate verzi. GE Energy a propus ca pentru 1 MW de energie produsa in cogenerare pe baza de biogaz sa se acorde 3 certificate verzi.

Carmen Neagu spune ca biogazul reprezinta o zona insuficient exploatata in Romania, ca poate fi legat si de dezvoltarea rurala, unde exista sustinere de fonduri la nivelul UE.
[quote=]Si acum tin minte cum un fermier din Olanda, incaltat in cizme de cauciuc, s-a asezat la masa sa negocieze cu noi pentru a cumpara tehnologie de biogaz. Visul meu e sa vad cum un fermier roman face acelasi lucru[/quote]
In plus, dezvoltarea sectorului de biogaz pe cogenerare ar duce la o ridicare a nivelului tehnologic de utilizare a energiilor regenerabile in mediul rural, unde taranii sunt campioni la folosirea energiei verzi, prin incalzirea pe lemne, dar cu un randament scazut.

Ea apreciaza ca proiecte pe biogaz ar putea fi realizate in mediul rural din Romania la nivel de primarii, iar energia termica ar putea fi folosita pentru incalzitul scolilor, unitatilor medicale, in vreme ce energia electrica ar putea folosi la iluminatul public.

O alta aplicabilitate a energiei pe baza de biogaz in Romania ar mai fi utilizarea acesteia in zonele rezidentiale noi.

In Olanda, fermierii au obtinut foarte multe fonduri de la UE pentru transformarea deseurilor de la animale in gaz, apoi in energie si caldura. Ei folosesc energia termica pentru incalzirea serelelor, iar dioxidul de carbon pentru cresterea mai rapida a plantelor.

GE Energy a incheiat in Romania contracte cu companii precum CEZ (de furnizare turbine pentru cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa), OMV Petrom, Nuclearelectrica si Coca-Cola Hellenic.

General Electric este o companie globala diversificata de infrastructura, finante si media, prezenta in peste 100 de tari si are peste 300.000 de angajati in intreaga lume.

Urmărește Daily Business pe Google News