„Din cele 21 de supermarketuri Artima, doar 20 vor fi rebranduite Carrefour Express, caci cel din Oradea, de 4.000 mp, a fost rebranduit sub logo Carrefour si transformat in mini-hiper, precum Carrefour Vitantis sau Unirii”, a explicat Andreea Mihai, director de marketing Carrefour Romania.
Investitiile necesare deschiderii hipermarket-urilor Carrefour Unirii si Vitantis au fost de 5 milioane euro, respectiv 12 milioane euro.
„Carrefour Oradea va avea gama de produse alimentare similara celei dintr-un hipermarket mare, de 8.000 mp, iar cea non-alimentara va fi axata pe produse de prima necesitate”, a mai spus oficialul companiei.
Carrefour Romania opereaza in prezent 17 hipermarketuri la nivel national, din care 6 in Capitala. In plus, Carrefour activeaza deja si pe segmentul de supermarketuri, prin magazinele Artima, rebranduite in Carrefour Express.
Retailerul francez Carrefour a inregistrat in primul semestru din 2008, pe piata din Romania, vanzari totale de 508 milioane de euro, in crestere cu 40,3% comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Carrefour Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 866 milioane de euro, cu o crestere de 42,2% fata de 2006. In 2008, Carrefour se asteapta sa depaseasca o cifra de afaceri de 1 miliard de euro.