Mai mult de jumatate din companiile care activeaza in comert in Romania nu reusesc sa recupereze peste 10% din datoriile de la persoanele juridice, acesta fiind cel mai mare nivel de restante de pe segmentul businees to business, potrivit studiului EOS 2010.
Esantionul pe care s-a bazat cercetarea este alcatuit din 2.200 de companii din Germania, Belgia, Marea Britanie, Estonia, Grecia, Bulgaria, Romania, Slovacia, Polonia si Rusia. Studiul s-a derulat in aprilie 2010.
Potrivit studiului, Romania ocupa locul trei in ceea ce priveste nivelul creantelor neincasate, cu o cota de 8,9% din total, pe segmentul business to consumer (firme fata de clienti persoane fizice) si de 15% din total pe segmentul business to business (firme fata de clienti persoane juridice).
Firmele din industrie au nevoie de cele mai indelungate termene de plata pentru a isi achita datoriile, peste jumatate din ele platindu-si datoriile dupa o perioada mai mare de 91 de zile, in timp ce 41% au nevoie de un interval de 30-90 de zile pentru a rambursa sumele.
Cota creantelor nerecuperabile se situeaza in Romania in media europeana, respectiv 2,2% pe segmentul business to consumer si 3,6 pe segmentul business to business. Acest tip de restante au in 2010 o pondere mai mare cu 1 punct procentual in total restante fata de anul 2007.
Una din trei companii din Romania a avut probleme de lichiditati din cauza restantelor neincasate. Cel mai mult sunt afectate firmele din comert, 4 din 10 firme avand probleme din cauza neincasarii creantelor.
In ciuda problemelor pe care le au cu datoriile nerecuperate, doar una din trei firme de la noi are departamente specializate in recuperarea creantelor, potrivit studiului.
Circa 95% din creantele din portofoliul Eos Ksi sunt cele ale persoanelor fizice. Firmele se feresc de datoriile persoanelor juridice, deoarece recuperarea lor intarzie mult iar la final se poate ajunge in situatia in care sa nu se recupereze mai nimic, spune Georg Kovacs, directorul general al Eos Ksi Romania.
„Daca firma intra si in insolventa sau reorganizare, atunci trebuie sa astepti circa 2 ani pana sa incerci recuperarea”, a declarat Kovacs.