„Majorarea estimarii referitoare la cresterea produsului intern brut (PIB) din UE reflecta perspectivele usor mai bune pentru economia globala, in principal pentru SUA, dar si increderea mai puternica. Perspectiva economica imbunatatita pentru mediul extern va reprezenta un sprijin pentru exporturile UE”, se arata intr-un comunicat al CE, citat de Mediafax.
Estimarea CE privind cresterea economiei Uniunii se bazeaza pe evolutia probabila a PIB din Germania, Spania, Franta, Italia, Olanda, Polonia si Marea Britanie.
Astfel, Comisia anticipeaza ca in Germania, cea mai mare economie europeana, PIB va avansa in acest an cu 2,4%. Estimarea anterioara, din noiembrie, a prevazut un avans de 2,2%.
In Spania, economia ar urma sa cresca cu 0,8%, ( fata de un avans de 0,7% anticipat anterior). CE a imbunatatit, de asemenea, de la 1,6% la 1,7% proiectia de crestere a PIB pentru Franta. Estimarea referitoare la Italia a fost mentinuta la 1,1%. In cazul Olandei, prognoza de crestere economica a fost ridicata de la 1,5% la 1,7%.
Pentru Polonia, Comisia prevede un avans al PIB de 4,1% (fata de o crestere de 3,9% estimata anterior). Proiectia privind cresterea economica din Marea Britanie a fost redusa, insa, de la 2,2% la 2%.
„Ritmul revenirii economice ramane inegal in UE. Germania continua sa beneficieze de o cerere externa si interna puternica”, mentioneaza raportul.
In zona euro, economia ar urma sa creasca cu 1,6%, estimare majorata cu 0,1 puncte procentuale.
In privinta inflatiei, CE a ridicat proiectia cu 0,4 puncte procentuale, atat pentru UE cat si pentru zona euro, la 2,5%, respectiv 2,2%.
Comisia noteaza ca situatia pietei muncii din Uniune da semne de imbunatatire.