„Miercuri, Comisia va face un prim pas in procedura de deficit excesiv in cazul mai multor tari”, a afirmat oficialul, citat de agentia Reuters, preluata de Mediafax.
CE va propune termenele limita acordate acestor state pentru reducerea deficitelor sub limita de 3% din PIB, reglementata prin Pactul de Crestere si Stabilitate, a adaugat el.
Conform procedurilor, depasirea deficitului poate fi sanctionata cu amenzi in cazul statelor din zona euro sau inghetarea fondurilor structurale pentru tarile din afara uniunii monetare. Oficialii CE au declarat insa, in mai multe randuri, ca statele cu deficit excesiv ar putea beneficia, in contextul crizei, de unele concesii, precum termene limita foarte extinse pentru remedierea indicatorului.
Joaquin Almunia, comisarul european pentru economie si politica monetara, a anuntat luni ca Executivul UE va lua masuri disciplinare pentru depasirea pragului de 3% din PIB privind deficitul bugetar, stipulat de legislatia europeana, impotriva mai multor state, inclusiv Romania.
Comisia anticipeaza ca 21 dintre cele 27 de state membre vor depasi plafonul, din cauza crizei financiare si recesiunii mondiale.