Firmele românești au avut un motiv de îngrijorare, după ce s-a speculat introducerea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri, citează economedia.ro. Cu toate acestea, antreprenorii au primit asigurări de la premierul Nicolae Ciucă.
Executivul a declarat public că nu va fi introdus impozitul de 1% pentru cifra de afaceri. Românii care dețin o firmă au fost asigurați că stabilitatea și predictibilitatea din domeniul fiscal nu vor suferi modificări.
Altfel spus, parametrii conveniți cu partenerii de dialog se vor respecta în cele ce urmează, fără ca reglementările să fie schimbate brusc, iar cota unică își va continua demersul. Guvernul a ținut să le transmită antreprenorilor români că nu ar trebui să se simtă discriminați față de cei străini.
În cadrul unei întâlniri desfășurate la Palatul Victoria, premierul Ciucă a discutat cu responsabilii Confederației Patronale Concordia. Aceștia au analizat mecanismele de colaborare dintre Guvern și mediul de afaceri, astfel, au putut constata o creștere majoră din punct de vedere economic.
„Datele publicate astăzi de INS, care confirmă una dintre cele mai mari creșteri economice la nivel european pentru țara noastră, 4,8 la sută, adică aproape 50 de miliarde de euro în plus, ne arată că am reușit, împreună, prin dialog, nu doar să evităm recesiunea, dar chiar să și performăm. Este o reușită a noastră, a tuturor, iar planurile noastre pentru acest an trebuie să folosească toate resursele și oportunitățile de care dispunem, împreună, decidenți și mediu privat. Capitalul românesc trebuie sprijinit, eforturile dumneavoastră încurajate iar modernizarea economiei, consolidată prin finanțări masive și atragerea de bani europeni”, spune executivul Nicolae Ciucă.
La nivelul Guvernului se continuă procesul de eficientizare pentru procedurile de recrutare de lucrători, însă, fără a fi neglijate programele care deja activează în piața muncii. Responsabilii au confirmat că vor identifica în cele ce urmează resursele necesare pentru Kurzarbeit, mai exact, pentru programul care vizează activitatea economică afectată în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina.
„Domenii precum energie, industrie agroalimentară și sectorul IT&C reprezintă puncte forte pentru România. Avem un important potențial de dezvoltare economică, pe care mediul de afaceri din țara noastră nu îl poate atinge fără capital, facilitățile fiscale, finanțarea pe termen mediu și lung asigurată de mediul bancar, acces la fonduri europene”, sunt informațiile transmise de Ciucă.
Citește și: S-a modificat impozitul pe venituri din criptomonede și NFT-uri. ANAF a actualizat noile broşuri pe 2023