„A fost o etapa cand toti alergau dupa marile corporatii, apoi cand toti au dorit, si inca doresc, sa acapareze piata de retail, sa aiba cat mai multe credite pentru populatie si sa atraga cat mai multe IMM-uri, iar acum se contureaza o noua etapa, goana dupa agri-business”, a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC, citat de NewsIn.
Seful CEC a precizat ca banca va incepe in aceste zile sa acorde primele credite, pe o perioada scurta, de aproximativ 3 luni, asa incat agricultorii sa beneficieze de fonduri pana vor primi sumele alocate pe suprafete.
Ghetea a mai spus ca produsele de finantare acordate de CEC in mediul rural vor fi numai in lei.
La sfarsitul lui 2007, CEC acordase 12% din totalul creditelor bancare pentru mediul rural. Institutia are cea mai extinsa retea bancara din Romania, cu peste 1.400 sucursale si agentii, dintre care o mare parte in mediul rural.
Volumul creditelor acordate de CEC era la finele lui 2007 de 4,89 miliarde lei (1,453 miliarde euro), in crestere cu 53% fata de soldul la 31 decembrie 2006. Dintre acestea, 3,7 miliarde lei (1,1 miliarde euro) sunt credite acordate populatiei, restul fiind imprumuturi catre firme.