Comentariile facute de Xie la reuniunea bianuala a Fondului Monetar International (FMI) si Bancii Mondiale (BM) nu au inclus elemente concrete, dar au aratat clar nemultumirea autoritatilor chineze fata de instabilitatea pietei valutare din afara Chinei, precum si dorinta de schimbare, scrie Mediafax.
Yi Gang, viceguvernator al bancii centrale din China, a declarat anterior ca tara sa vrea ca FMI sa monitorizeze indeaprope fluxurile de capital si sa promoveze o stabilitate relativa a ratelor de schimb valutar pentru principalele monede.
In discursul sau, Xie a reiterat ca statul pe care il reprezinta va mentine o politica bugetara activa si o strategie monetara moderata.
Economia chineza a avansat cu 7,9% in trimestrul al 2-lea, fata de intervalul similar din 2008 si reprezinta motorul relansarii economiei mondiale.