Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii a fost publicata vineri in Monitorul Oficial, scrie [url=http://www.mediafax.ro/social/cnas-este-coordonata-de-ministerul-sanatatii-si-raspunde-in-fata-guvernului-8724454/]Mediafax[/url].
Potrivit modificarilor aduse Legii 95 prin OUG 73/2011, Ministerul Sanatatii, ca autoritate nationala in domeniul sanatatii, coordoneaza functionarea eficienta a sistemului de asigurari sociale de sanatate organizat prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).
Astfel, CNAS ramane institutie publica, autonoma, de interes national, cu personalitate juridica, dar devine organ de specialitate al administratiei publice centrale, avand in continuare rolul de administrare si gestionare a sistemului de asigurari sociale de sanatate, conform ordonantei de urgenta.