Potrivit CNP, produsul intern brut va scadea in acest an cu 1,9%, dar va creste cu 1,5% la anul, iar in 2012 va cunoaste o majorare de 3,9%. In anii 2013 si 2014 cresterea produsului intern brut (PIB) ar urma sa accelereze la 4,5, respectiv 4,7%.
Inflatia ar urma sa fie in acest an de 7,9%, mult peste tinta stabilita de banca centrala, de 3,5% plus minus un punct procentual. Anul viitor inflatia ar urma insa sa atinga 3,2%, inscriindu-se astfel in tinta Bancii Nationale, de 3% plus minus un punct procentual, scrie in raportul Comisiei Nationale de Prognoza.
Castigul salarial, care a scazut anul trecut 1,5% fata de 2008, ar urma sa scada si in 2010, cu 3,3%. Veniturile salariale ar urma sa reintre insa pe crestere la anul, cand s-ar putea majora cu 0,4% si in 2012, cand CNP prevede o crestere cu 1,5%.
Potrivit comisiei, leul se va aprecia continuu in raport cu euro anii viitori. Astfel, pentru 2010 CNP prevede un curs mediu de 4,24 lei/euro, urmand ca in 2011 acesta sa scada la 4,21 lei/euro, iar in 2012 la 4,18 lei/euro,.