CNP estimeaza in raportul preliminar de primavara al institutiei un PIB al Romaniei de 475 miliarde lei pentru acest an (133,8 miliarde euro, la un curs mediu estimat la 3,55 lei/euro in 2008), in timp ce, in ultima prognoza din toamna estimarea PIB-ului din acest an era de 442,8 miliarde lei, iar in prognoza pe termen scurt, publicata la inceputul acestei luni de CNP, proiectia pentru PIB-ul in acest an era de 470 miliarde lei. Pentru 2009, CNP a revizuit proiectiile nivelului nominal al PIB de la 493,8 la 546,8 miliarde lei.
Anul trecut, economia Romaniei a crescut cu 6% in termeni reali, PIB-ul ajungand la 404,7 miliarde lei (121,3 miliarde euro). Produsul intern brut a sporit anul trecut cu aproape 24 miliarde euro, ca urmare a cresterii economice asociate aprecierii leului.
Pentru urmatorii sase ani, CNP mentine estimarile de crestere economica la 6,5% in 2008, 6,1% in 2009, 5,8% pentru 2010 si 2011, respectiv 5,7% in 2012 si 2013.
Dintre toate componentele PIB, segmentul constructiilor va ramane, in urmatorii sase ani, ramura cu cea mai rapida crestere, devansand industria sau serviciile. Contructiile vor creste, potrivit estimarilor CNP, cu 22% in acest an, de la un avans de 33,8% inregistrat anul trecut.
Prognoza este optimista, in acest sens, avand in vedere ca, in cadrul proiectiilor din noiembrie 2007, estimarile de crestere a segmentului constructiilor erau de 13%. In anii urmatori, cresterea in constructii se va tempera, dar va ramane la un nivel ridicat. In 2009, constructiile ar putea creste cu 15,5%, in 2010 cu 12,5%, in 2011 si 2012 cu 10% iar in 2013 cu 9%.
In schimb, prognoza este mai pesimista in privinta sectorului industrial, care si-ar putea tempera cresterea la 5,2% in acest an de la 5,4% in 2007. In urmatorii ani, avansul in industrie va ramane la un ritm aproximativ constant, la 5% in 2009, 5,1% in 2010 si 2011 si 5,2% in 2012, respectiv 2013.
Agricultura, care a contribuit semnificativ anul trecut la temperarea cresterii economice, scazand cu 15,3%, va inregistra cresteri in urmatorii ani. In acest an, agricultura ar putea creste cu 4%, pentru ca apoi ritmul sa se tempereze treptat, pana la 2,2% in 2013.
In privinta serviciilor, CNP vede un avans, in intervalul 2008-2013 peste estimarile din toamna anului trecut. Astfel, serviciile ar putea avansa cu 5,6% in acest an, urmand ca, in 2013, cresterea acestei ramuri sa ajunga la 6,3%.
Pe de alta parte, in termenii contributiei la cresterea reala, industria ar putea sa ajunga din urma si chiar sa depaseasca constructiile din 2011. Industria ar putea contribui la cresterea reala a economiei Romaniei cu cate 1,2 puncte procentuale in urmatorii sase ani, in timp ce contributia contructiei s-ar putea diminua treptat, de la un nivel estimat de 2 puncte procentuale in acest an la 1 punct procentual in 2013, mai arata raportul CNP.
Serviciile vor continua sa aiba cea mai semnificativa contributie la cresterea reala a PIB, de 2,8 puncte procentuale in acest an, accelerandu-se usor in urmatorii cinci ani, pana la 3,2 puncte procentuale in 2013. Agricultura, care anul trecut a tras cresterea reala a PIB-ului in jos cu 1,3 puncte procentuale, ar putea contribui usor la avansul economiei romanesti, cu 0,3 puncte procentuale in acest an, apoi cu 0,2 puncte procentuale in urmatorii trei ani, urmand ca, in 2012 si 2013, aceasta contributie sa scada la 0,1 puncte procentuale.
Investitiile straine directe ar putea creste la 7,5 miliarde euro in 2008
Investitiile straine directe in Romania ar putea creste pana la 7,5 miliarde euro in acest an, de la 7 miliarde in 2007, dar vor acoperi mult mai putin din deficitul de cont curent estimat pentru 2008, respectiv 41,2%, fata de 41,7% in 2007, potrivit estimarilor Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).
CNP estimeaza ca deficitul de cont curent se va largi anul acesta pana la 18,2 miliarde euro, dar se va diminua ca pondere in produsul intern brut (PIB), pana la 13,6%, de la rezultatul revizuit la 13,9% din 2007.
Investitiile straine directe se vor diminua, insa, treptat in urmatorii ani, pana la 6,4 miliarde euro in 2013, arata estimarile preliminare de primavara ale CNP.
De asemenea, investitiile straine directe vor acoperi din ce in ce mai putin din deficitul de cont curent, ajungand la 36,4% in 2009 si coborand treptat pana la 30% in 2013, mai arata proiectiile CNP.
CNP urca estimarile de inflatie pentru 2008-2012
Comisia Nationala de Prognoza a urcat estimarile asupra inflatiei medii si la sfarsit de an, pentru perioada 2008-2012, dar specialistii CNP isi mentin proiectiile pentru 2013 si sustin ca putem ajunge la o inflatie medie de 2,5% si de 2,3% in decembrie 2013, arata prognoza preliminara de primavara.
Prognoza indica un nivel mediu al inflatiei de 7% in 2008, de la 4,84% anul trecut. Pentru urmatorii ani, prognoza indica o domolire a inflatiei medii, la 4,5% anul viitor, 3,6% in 2010, 3,2% in 2011, 2,8% in 2012 si 2,5% in 2013.
In plus, CNP estimeaza o inflatie de 5,4% la sfarsitul acestui an, de 4% anul viitor si de 3,5% in 2010. Pentru decembrie 2011, CNP vede un nivel al inflatiei de 3%, urmat de 2,6% in 2012 si de 2,3% in 2013, cat estima si in cadru prognozei de toamna de anul trecut.
Pentru acest an, proiectia Comisiei de Prognoza este mai optimista decat cea a bancii centrale, care a urcat, in februarie, estimarea asupra inflatiei de la sfarsitul lui 2008 cu 1,6 puncte procentuale, la 5,9%.
Potrivit analistilor, principalii doi factori de care depinde revenirea pe o panta descendenta a inflatiei sunt evolutia cursului de schimb si evolutia agriculturii.
Leul, 3,25 lei/euro in 2013
CNP estimeaza ca leul se va deprecia, in medie, in acest an pana la 3,55 lei/euro, de la 3,3373 lei/euro cat era anul trecut. Pentru urmatorii cinci ani, insa, prognoza prevede o apreciere, in medie, a monedei nationale fata de euro, la 3,45 lei/euro in 2009, 3,38 lei/euro in 2010, 3,33 lei/euro in 2011, 3,30 lei/euro in 2012 si 3,25 lei/euro in 2013. Fata de prognoza anterioara, din noiembrie 2007, CNP vede un curs de schimb mai ridicat pe urmatorii sase ani, respectiv un leu mai slab.
Al doilea factor important, atat pentru temperarea inflatiei, cat si pentru cresterea economica, agricultura, s-ar putea redresa in acest an, contribuind la cresterea reala a produsului intern brut (PIB) cu 0,3 puncte procentuale, dupa ce, anul trecut, a tras-o in jos cu 1,3 puncte procentuale.
Salariul mediu net ar putea creste la 1.819 lei pana in 2013
Castigul salarial mediu net al romanilor ar putea creste la 1.819 lei (560 euro) pana in 2013, intr-un ritm mai temperat decat cel de anul trecut, in conditiile cresterii numarului de salariati cu 430.000 persoane, arata estimarile preliminare de primavara ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).
Anul trecut, salariul mediu net a fost de 1.043 lei (312,5 euro), in crestere cu 20,4% fata de nivelul din 2006. Comisia de Prognoza isi mentine estimarile de crestere a populatiei ocupate medii in acest an cu 1,4%, pana la 9,48 milioane persoane, de la 9,35 milioane anul trecut. Pana in 2013, Comisia de Prognoza se asteapta ca populatia ocupata sa sporeasca pana la 9,78 milioane de persoane.
In ce priveste avansul numarului mediu de salariati, CNP anticipeaza cresterea acestuia cu circa 1% pe an pana in 2013, cand ar urma sa fie 6,6 milioane de persoane, fata de 6,17 milioane de angajati in 2007.
In termeni reali, CNP vede o incetinire a ritmului de crestere a castigurilor, de la 14,9% anul trecut la 5,8% in 2008, 5,6% in 2009 si 2010, 5,5% in 2011, 5,4% in 2012 si 5,5% in 2013. Avansul castigului salarial real a depasit in 2007 estimarile Comisiei de Prognoza, care anticipase o crestere cu 13% a salariului real. Estimarile pentru acest an ale castigului salarial real au fost revizuite in scadere, de la 7% la 5,8%.