BRD Euro Fond va inregistra plasamente denominate in euro pe piata monetara si in titluri cu venit fix. BRD Index Europa Regional va avea la baza un mix de indici bursieri din Romania, Cehia, Polonia si Ungaria.
„Fondul deschis de investitii BRD Euro Fond va putea detine pana la 100% din active in valori mobiliare si instrumente ale pietei monetare emise sau garantate de statul roman sau de autoritatile publice locale, cu conditia respectarii principiului dispersiei riscului, respectiv detinerea de valori mobiliare si instrumente ale pietei monetare aferente a cel putin 6 emisiuni diferite, cu conditia ca valorile mobiliare si instrumentele pietei monetare de la oricare dintre emisiuni sa nu depaseasca 30% din totalul activelor fondului„, se precizeaza in decizia CNVM.
BRD administreaza in prezent activele a patru fonduri de investitii, Simfonia 1, BRD Concerto, BRD Diverso si BRD Actiuni.