Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au trimis luni in judecata 8 persoane, privind modul de tranzactionare a actiunilor Bancii Transilvania (BT), prin care s-ar fi creat un prejudiciu in valoare de 13,5 milioane de euro, procesul acestora urmand sa inceapa in 27 iulie.
In raportul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) se precizeaza si ca Claudiu Eugen Iuliu Silaghi a insistat ca ordinele telefonice sa fie transmise prin intermediul telefonului mobil (conform declaratiilor lui Radu Jurcovan – agent pentru servicii de investitii financiare), desi acesta era instiintat de catre agent asupra faptului ca prin aceasta modalitate nu se pot efectua inregistrari telefonice.
Citeste aici toate concluziile raportului CNVM.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au dispus luni trimiterea in judecata a lui Horia Ciorcila, presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, Claudiu Eugen Iuliu Silaghi, fost vicepresedinte al Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, Georgios Christofourou, director general al Bank Of Cyprus – Public Company Limited – Sucursala Romania, Anastasios Isaakidis, angajat al Bank Of Cyprus – Public Company Limited – Sucursala Romania, precum si a Mirelei Silaghi, Dorina Marioara Cojocaru, Sergiu Dan Dascal si a lui Radu Codrut Jurcovan, toti acuzati de manipulare a pietei de capital si spalare de bani.