Cea mai mare companie de imbuteliere a bauturilor racoritoare produse de Coca-Cola din lume a anuntat ca a obtinut in al doilea trimestru un profit de 270 mil. $ (200 mil. euro), respectiv 56 centi/actiune, in scadere fata de suma de 339 milioane dolari (264 mil. euro), respectiv 71 centi/actiune inregistrata in aceeasi perioada din 2006, relateaza NewsIn.
Profitul Coca-Cola Enterprises a fost de 58 centi/actiune, cu excluderea costurilor de restructurare si a altor costuri. Compania Coca-Cola Enterprises imbuteliaza, vinde si distribuie mai mult de trei sferturi dintre bauturile racoritoare produse de Coca-Cola vandute in piata americana.
Venitul operational net al companiei a crescut cu aproape 4%, pana la 5,67 mld. $ (4,2 mld.euro), sustinut de scumpirile din America de Nord si de cresterea volumelor din Europa.
Reprezentantii companiei au spus ca se asteapta la castiguri pentru intregul an de 1,27 dolari pana la 1,32 dolari/actiune.
Analistii au estimat ca firma va obtine un castig anual mediu de 1,24 dolari/actiune.