Joi, de la ora 09:30 la ora 20:00, in
Dobrogea, in estul Munteniei si in sudul Moldovei vantul va avea
intensificari sustinute, cu rafale ce vor depasi 60… 70 km/h. in
aceste zone va ninge, iar in judetele Ialomita, Braila, Buzau,
Vrancea si Galati va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusa.
Potrivit avertizarii nowcasting cod
portocaliu, emisa joi dimineata de Administratia Nationala de
Meteorologie (ANM), in judetele Braila, Buzau si Ialomita, intre
orele 9.00 si 13.00 va ninge, iar vantul va prezenta intensificari
sustinute, cu viteze de peste 70 de kilometri pe ora la rafala,
temporar viscolind si spulberand zapada. Vizibilitatea va fi scazuta
local sub 200 de metri si izolat sub 50 de metri.
De asemenea, judetele Galati si Vrancea
sunt sub avertizare cod portocaliu de viscol pana la ora 10.30.
in regiunile estice, in noaptea de 20
spre 21 decembrie vantul va mai avea intensificari locale cu viteze
ce vor depasi la rafala 40 – 50 km/h spulberand zapada in sudul
Moldovei si nord-estul Munteniei, relateaza Mediafax.
In urmatoarele zile vremea va fi
geroasa mai ales in cursul noptilor si al diminetilor in estul si in
centrul tarii.