Afacerile Cominco au avansat anul trecut cu 78%, la 320,14 milioane lei (88,68 milioane euro), dupa ce in 2006 a afisat o cifra de afaceri de 179,46 milioane lei.
De asemenea, compania de constructii si-a sporit veniturile anul trecut cu 90%, pana la 349,18 milioane lei (96,73 milioane euro), in timp ce in 2006 incasarile s-au cifrat la 183,93 milioane lei, arata rezultatele financiare preliminate trimise marti pietei Rasdaq.
In acelasi timp, Cominco si-a majorat cheltuielile cu 86%, la 341,95 milioane lei (94,72 milioane euro), in vreme ce in 2006 costurile au insumat 183,58 milioane lei.
Compania are un capital social de 4,5 milioane lei, divizat in 1,8 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei. Actionarii principali ai societatii sunt Catalin Gemanar, cu 14,28%, Florin Rusu, cu 13,56%, Dan Garjoaba, cu 13,54%, si Gheorghe Gemanar, cu 13,36% din totalul actiunilor.
Titlurile Cominco Bucuresti se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolu COBS. Valoarea de piata a companiei este de 144,33 milioane lei (39,54 milioane euro), conform ultimei cotatii de 80,10 lei, inregistrata in cadrul sedintei de tranzactionare din 26 februarie. In 2007, actiunile companiei au crescut de 11 ori (cu 1.000%), de la 9 lei la 99 lei.