Două firme din Sibiu au câștigat un contract de 8 milioane de euro, având drept scop promovarea mai multor obiective turistice din țară, susține economie.hotnews.ro. Înțelegerea este finanțată prin PNRR și, de altfel, este gestionată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Terra Building și Eventya sunt cele două firme din Sibiu care au semnat un contract de 8 milioane de euro, pentru promovarea a peste 300 obiective turistice din țară. Anunțul de atribuire a fost publicat pe data de 1 martie, în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, iar licitația a avut loc luna trecută.
Contractul este finanțat de PNRR, și de asemenea, înțelegerea este monitorizată și gestionată de MIPE. Inițial, valoarea proiectului a fost estimată la mai mult de 10 milioane de euro. Patru firme au depus oferte în acest sens, mai exact, GMP Advertising, Mida Sift Business, Terra Building și Gândul Media Network, alături de câteva companii asociate. Două contestații au apărut la nivelul acestei licitații, însă au fost respinse, motiv pentru care s-au desemnat câștigătorii: Terra Building și Evantya, iar valoarea anunțată a proiectului este de peste 8 milioane de euro.
Te-ar putea interesa și: Un dezvoltator imobiliar a semnat un număr record de contracte de închiriere în România. Ce se va construi pe suprafețele „împrumutate”
Terra Building este o companie de construcții deținută de Ștefan Mihai Băcilă, în vârstă de 43 ani. Domeniul principal de activitate se referă la lucrări realizate la nivelul drumurilor și autostrăzilor, așa cum se arată în Registrul Comerțului. Firma are 157 angajați ca număr mediu și a înregistrat un profit net de peste 3.4 milioane de lei în anul 2021, semnificând o creștere enormă față de anul anterior.
Eventya Co este o firmă de software, fiind responsabilă de crearea aplicației oficială pentru promovarea turistică a României, realizată în 2017. Compania a realizat mai multe platforme specifice pe lângă aceasta, pentru consilii județene, precum Brașov, Harghita, Maramureș și alte asociații din turism. Deținătorul este Ionuț Alexandru Munteanu, în vârstă de 44 ani, care controlează 59.41%, alături de Andrei Ionuț Luca (26.46%) și Bălan Robert Ioan (15.13%). Numărul mediu de angajați este de 12 și profitul net înregistrat în 2020 este estimat la 96.000 lei.
Citește și despre următorul subiect: Primăria Craiova va organiza IntenCity şi în 2023. Cât este contractul pentru servicii de marketing și promovare al festivalului