Veniturile Zentiva in primul trimestru au ajuns la 72,3 mil. lei (22,1 mil. euro), au anuntat oficialii companiei. Valoarea pietei de retail in primul trimestru al anului curent a fost de 1,27 miliarde lei (390,9 milioane euro).
„Piata de retail reprezinta mai mult de 80% din piata totala si are o dinamica exploziva datorata competitiei puternice intre producatorii de medicamente, consolidarii segmentului de distributie si a demararii proiectelor de asistenta primara prin transferul programelor nationale in farmacii”, a explicat Mariana Wencz, Country General Manager Zentiva SA.
Valoarea vanzarilor produselor preluate de la fosta Sicomed au reprezentat 57,7% din totalul vanzarilor Zentiva in primul trimestru al anului 2007.
In anul 2007, Zentiva a planifciat lansarea pe piata a cel putin 6 produse noi, dintre care 3 au fost deja lansate cu succes in primul trimestru: Zenra (antihipertensiv), Amyx (diabet) si Lindaxa (metabolism).
Piata farmaceutica romaneasca a crescut in perioada aprilie 2006 – martie 2007 cu 23,4%, pana la 5,79 mld. lei (1,77 mld. euro), comparativ cu perioada similara din anul anterior.