Octombrie a adus o crestere de 74% a imprumuturilor acordate de Credex fata de octombrie 2007 si o crestere de 20% fata de luna septembrie.
Conform oficialilor companiei, rezultatele inregistrate de companie sunt efectul diversificarii portofoliului de produse financiare oferite. In ultima perioada finantatorul a lansat 3 produse noi. In plus, evolutia pozitiva a afacerii Credex se datoreaza si suportului constant din partea Raiffesien Bank, se mentioneaza in comunicat.
Credex inregistreaza in prezent o pondere a clientilor cu intarzieri la plata din categoria peste 90 de zile sub 1%, ceea ce indica pastrarea calitatii portofoliului de credite.
In prezent, Credex opereaza 76 de puncte de lucru proprii in cadrul retelelor de magazine Altex si Media Galaxy, avand un numar de 250 de angajati. Pana la finele anului, compania are in plan deschiderea a patru noi puncte de creditare.
Credex IFN este o companie de credit de consum creata de Altex Romania in parteneriat cu Raiffeisen Bank.