„Judecatorul se va pronunta in
privinta planului de reorganizare inainte de termenul la care se va
decide daca Hidroelectrica iese din insolventa, termen fixat pentru
26 iunie. Noi vom cere judecatorului sindic sa confirme planul de
reorganizare si daca il aproba, acesta se va derula pe maxim doi ani.
ii voi cere in plus sa constate ca toate masurile din plan au fost
implementate in ultimele luni si sa dispuna iesirea din insolventa”,
a declarat agentiei Mediafax Remus Borza, avocatul care gestioneaza
insolventa companiei de stat.
Hidroelectrica are datorii certe de 3,6
miliarde de lei, la care se adauga aproximativ 700 milioane de lei
reprezentand creante sub conditie ale creditorilor.
Borza a mentionat ca 98,7% dintre cei
311 creditori au aprobat planul de reorganizare.
Premierul Victor Ponta a declarat, in
aprilie, ca spera ca Hidroelectrica sa iasa din procedura de
insolventa in luna iunie a acestui an, iar in toamna ar urma listarea
pe bursa a 10% din aceasta companie de stat.
Hidroelectrica a intrat in insolventa
in luna iunie 2012 din cauze precum vanzarile de energie la preturi
mult diminuate fata de referinta pietei, managementul deficitar si
seceta prelungita. Producatorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde
euro in perioada 2006-2012 din vanzarea energiei prin contracte directe
la preturi mici.