„Deficitul bugetului anului 2008, in suma de 3,94 milioane lei (1 mil. euro), a fost suportat din excedentul anului 2007”, se arata in raportul CSSPP.
Veniturile totale incasate de arbitrul pensiilor in anul 2008 au fost in suma de 7,379 milioane lei (2 mil. euro), reprezentand 97,99% din prevederile aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli, in timp ce cheltuielile totale s-au cifrat la 11,319 milioane lei (3 mil. euro), reprezentand 69,64% din prevederile aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli.
In anul 2008, Comisia a beneficiat de sustinere financiara din partea Bancii Mondiale pentru achizitionarea de software, in principal, in vederea eficientizarii supravegherii prudentiale a activitatii administratorilor si fondurilor de pensii private, se mai arata in raportul anual.
Totodata, CSSPP a precizat ca la finele anului 2008 nu au existat restante la plata a obligatiilor catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor sociale de somaj sau bugetul asigurarilor sociale de sanatate.
Situatiile financiare anuale au fost elaborate avand in vedere prevederile Legii contabilitatii, Legii Finantelor Publice, OMFP nr. 1917/2005, OMFP nr. 3769/2008 privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare ale institutiilor publice la 31 decembrie 2008 si a prevederilor OMFP nr. 3647/2008 privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2008.
Auditarea Situatiilor financiare ale Comisiei la data de 31 decembrie 2008, a fost efectuata de catre firma de audit Deloitte Audit, membra a Camerei Auditorilor Financiari din Romania.
2008, anul Pilonului II
2008 a fost anul pensiilor obligatorii (Pilonul II), in conditiile in care in luna mai a demarat procesul colectarii primelor contributii in sistem (procesul de autorizare a administratorilor si a fondurilor de pensii de catre CSSPP s-a desfasurat in cursul anului 2007), potrivit arbitrului pensiilor.
[gallery:17]
Astfel, pe parcursul anului, au fost virate 822 milioane lei (206,3 milioane euro), cu o medie lunara de 102,7 milioane lei (25,8 milioane euro).
La 31 decembrie 2008, erau in sistem 4.031.421 participanti cu 26,18% mai mult decat in luna mai 2008, iar activul net insuma 832 milioane lei (209 milioane euro).
In cazul Pilonul III, primele contributii au intrat in sistem in luna mai 2007, fondurile de pensii facultative atingand la sfarsitul anului trecut 84,3 milioane lei (21 milioane euro) valoarea activului net si 150.745 participanti.
Desi sunt considerate de catre angajati accesibile, iar de catre angajatori un excelent instrument de fidelizare (un pachet salarial complex si modern, cu reducerea costurilor generale cu forta de munca – deductibilitate oferita), pensiile facultative au evoluat modest in cursul anului 2008: o crestere de numai 3 ori a numarului de participanti si de 5 ori a activului net, spun reprezentantii CSSPP.
Demararea reformei mult mai tarziu, raportat la celelalte state din Europa Centrala si de Est, in 2008 – Pilonul II si respectiv, 2007 – Pilonul III, a determinat pozitionarea modesta a Romaniei in totalul activelor nete ale fondurilor de pensii private detinute conform raportului Comisiei.
Un alt factor care a condus la pozitionarea modesta in cazul activelor nete ale pensiilor private din Romania, care poate influenta si in viitor aceasta situatie, este nivelul scazut al
contributiei in cazul Pilonului II (2%), fata de Polonia, Ungaria (7-8%) sau Chile (12,5%).
La finalul anului 2008, din totalul participantilor inscrisi in Registrul Casei de Pensii (CNPAS), 52% erau barbati, iar 48% femei. Pe grupe de varsta, 65% erau persoane cu varsta de pana in 35 ani si 35% de peste 35 ani.
Administratorii de pensii au facut investitii prudente in 2008
[img=226][/img]
In 2008, in contextul unei piete aflate inca la inceput de drum si in conditiile unei legislatii restrictive, precum si impunerii unei supravegheri foarte atente de catre CSSPP, administratorii au investit activele fondurilor de pensii administrate privat cu prudenta, se arata in raportul Comisiei.
Cel mai bine reprezentate au fost titlurile de stat si obligatiunile municipale, care au crescut de la 43,37% in iunie, la 60,5% in decembrie, cu un usor trend descrescator inceput in octombrie 2008.
De altfel, pe tot parcursul anului 2008 s-a pastrat tendinta administratorilor fondurilor de pensii private de a investi preponderant in active cu grad de risc scazut.
In aceasta categorie, titlurile de stat au avut cea mai mare pondere in structura portofoliului investitional, in crestere constanta pana spre sfarsitul anului, cand au inceput sa inregistreze o scadere usoara: de la 60%, in septembrie, la 58,21%, in decembrie 2008.
O pondere relativ scazuta au inregistrat insa obligatiunile municipale, in jur de 3%, in scadere la 2,29% in decembrie 2008.
Si in cazul obligatiunilor corporative si a obligatiunilor emise de organisme straine neguvernamentale s-a inregistrat o crestere constanta pe tot parcursul anului, de la 6,5% in iunie, la 17% in septembrie si la 24% in decembrie. Plasamentele au fost realizate cu preponderenta pe pietele externe.
O alta caracteristica majora a pietei pensiilor obligatorii (Pilon II) a fost ca, in primele luni de colectare a contributiilor, administratorii fondurilor de pensii au facut plasamente mari in depozite bancare si, pe masura cresterii sumelor colectate lunar, au diversificat plasamentele in scopul atingerii portofoliilor-tinta.
Cel mai putin reprezentate in structura portofoliului investitional au fost actiunile si titlurile de participare OPCVM. In cazul actiunilor, ponderea acestora a scazut constant, luna de luna, ajungand de la 6,28% in iunie, la 1,72%, in decembrie 2008. Investitiile fondurilor de pensii in actiuni s-au realizat preponderent pe piata romaneasca – BVB.