Starcom MediaVest a lansat cel de-al
opsprezecelea infografic din seria HumanGraph
Experience – Multisensory Experiences.
Realizat in colaborare cu
MVcom, infograficul reuneste concluziile unui studiu menit sa
identifice impactul comunicarii multisenzoriale asupra
comportamentului consumatorilor.
Studiul s-a bazat pe metodologia CAWI,
aplicata pe un esantion de 360 de respondenti, reprezentativ pentru
populatia 18-49 din mediul urban.
Potrivit cercetarii,
respondentii ar fi incurajati sa foloseasca sau sa cumpere produsul
daca mesajul ar fi
insotit de lumini
(in proportie de 80%), muzica sau mesaje audio (79%), o experienta
tactila (79%) sau de una olfactiva (74%).
In acelasi timp,
unele experiente multisenzoriale par sa aiba mai mult efect asupra
barbatilor decat asupra femeilor: luminile influenteaza intr-o
proportie mai mare barbatii (84%) decat femeile (78%) sa foloseasca
sau sa cumpere produsul; similar se intampla si in cazul adaugarii
unei experiente tactile (84% – 76%).
Experienta olfactiva
influenteaza cel mai puternic decizia de alegere a brandurilor
folosite de catre tinerii cu varste intre 18 si 29 ani (84% – 82%),
luminile influenteaza cel mai mult categoria de varsta 18 – 24 de ani
(89%), iar experienta tactila are cel mai mare efect asupra
categoriei 25 – 29 de ani.
De asemenea, acesti stimuli senzoriali
aduc un plus de memorabilitate: 86% dintre respondenti considera ca
ar retine o reclama clasica daca ar fi insotita de lumini, 83 % –
muzica sau mesaj auditiv, 78% – experienta tactila si 70% –
experienta olfactiva.
In februarie 2013,
Starcom MediaVest Group a lansat seria HumanGraphExperience cu
intentia de a oferi informatii constante si relevante despre dinamica
relatiei dintre consumatori si brand-uri si impactul pe care evolutia
acesteia o are asupra comportamentului brand-urilor pe piata.