„Ei (Mic.ro, n.r.) nu si-au respectat niciodata angajamentele. Strategia lor nu o putem cunoaste, dar stim cu totii ca au inceput sa inchida magazine”, a spus Anca Dan, credit risc manager in cadrul Coface Romania, care a subliniat ca nu a lucrat direct cu Mic.ro, ci cu furnizori ai lantului de magazine, care au solicitat opinia Coface cu privire la cum ar trebui sa procedeze in recuperarea creantelor.
Cristian Ionescu, country cluster manager Coface pentru Romania, Bulgaria si Slovacia, a spus ca Mercadia, operatorul retelei de magazine Mic.ro, lua un lot de marfa de la furnizori, il vindea si nu platea. Pentru a plati furnizorilor primii bani le mai cerea un al doilea lot de marfa.
„Dezvoltarea companiei s-a facut pe banii furnizorilor, intrucat banii investitorilor practic nu exista”, a declarat Ionescu.
Totodata, Anca Dan a explicat ca stie de la anumiti furnizori ai Mic.ro ca „platile se faceau la mai mult de 240 de zile, ceea ce pentru zona de food este foarte, foarte mult. Plata la 240 de zile se mai face doar in industria pharma”.
Anca Dan a spus ca in ultima perioada se observa ca tot mai multe companii mari au probleme de plata, dupa ce anterior astfel de probleme se intalneau in special la intreprinderuile mici si mijlocii.
Companiile mari cu probleme la plata provin in general din domeniile: constructii si metale, transporturi, food – unde putem mentiona Mic.ro, a spus reprezentantul Coface
Mercadia Holland este un grup de companii romanesti avand aproape 6.000
de angajati si o cifra anuala de afaceri estimata la 460 milioane euro,
activ in domeniile retail si HoReCa. Grupul detine retelele Mic.ro,
Macro si Minimax Discount, Bet Cafe Arena, BioGood, restaurantele
Heritage si Madame Pogany’s din Bucuresti.
In ultima perioada au aparut mai multe zvonuri ca [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/esecurile-lui-dinu-patriciu-reteaua-mic-ro-isi-trage-azi-obloanele-72847/]Dinu Patriciu va inchide magazinele Mic.ro[/url]. De asemenea, omul de afaceri se confrunta cu mai multe [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/patriciu-dator-la-taxi-meridian-cere-insolventa-mic-ro-72568/]cereri de insolventa pe Mic.ro[/url].