- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cum va modifica harta energetica a tarii o noua centrala de 1.000 MW in Oltenia

04 Dec, 00:03 • traian.badulescu
Constructia unei centrale electrice de 1.000 MW, proiect anuntat de Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) si estimat intre 700 mil. si 1 mld. euro, ar putea transforma Oltenia in cea mai mare regiune energetica a tarii, la concurenta insa cu Dobrogea, conform expertilor in domeniu.
Cum va modifica harta energetica a tarii o noua centrala de 1.000 MW in Oltenia

„Prin noua centrala, Oltenia poate fi la concurenta cu Dobrogea, avand in vedere construirea a inca 2 reactoare nucleare si intentiile de realizare a energiei din surse regenerabile anuntate pentru aceasta zona”, a spus pentru DailyBusiness.ro Stelian Gal, directorul general al Transelectrica.

El a explicat ca noua unitate de productie a energiei electrice ar putea impune pentru Transelectrica niste reguli de conectare la retea, avand in vedere ca in regiunea Olteniei, compania absoarbe energie in sistem de la cele 3 mari complexuri energetice, Turceni, Rovinari si Craiova.

„Pentru noi, ca transportator, ar fi fost mai interesant daca s-ar construi in Transilvania, o regiune deficitara in ceea ce priveste productia de energie electrica”, a spus oficialul Transelectrica.

El a precizat ca ar fi de preferat sa se construiasca centrale pe gaz sau pe resurse hidro, pentru ca acestea sa constituie rezerve in cazul de deconectare a altor unitati de productie din tara.

In ceea ce priveste centralele pe baza de resurse hidro, exista proiectul Hidroelectrica de construire a centralei de la Tarnita, din regiunea Transilvaniei. In cazul centralelor pe gaz, foarte rare in Romania, s-au anuntat planuri de constructie din partea Petrom si a altor investitori, dar in alte regiuni ale tarii, respectiv in Prahova si Dobrogea.

Oficialul Transelectrica apreciaza ca este important sa se construiasca o centrala noua, tinand cont si de faptul ca aceasta va utiliza tehnologii noi.

Expertii din cadrul complexurilor energetice au spus la randul lor ca o noua unitate de productie a energiei electrice va fi un lucru benefic pentru Romania.

„O centrala noua ar fi un lucru nemaipomenit. Cu o tehnologie noua, aceasta ar putea avea randamente de 42-43%”, a spus pentru DailyBusiness.ro Ioan Pisc, directorul de investitii al Complexului Energetic Rovinari.

Spre comparatie, el a mentionat ca grupurile acestui complex au un randament cuprins intre 32-34%, dupa 30 de ani de functionare.

Noua centrala ar putea arde 9-10 mil. tone de carbune inferior pe an

Directorul CE Rovinari estimeaza ca noua centrala, cu o capacitate de 1.000 MW, ar putea arde circa 9-10 milioane de tone de carbune inferior pe an.

Pisc a precizat ca asigurarea materiei prime nu va constitui o dificultate pentru SNLO, avand in vedere ca productia anuala a societatii este in jur de 19-20 milioane de tone si ca livreaza mai putin de jumatate complexurilor energetice.

„In prezent, noi cumparam de la SNLO intre 1,5-2 milioane de tone pe an, Complexul Energetic Rovinari utilizand in proportie de 80% carbune din carierele proprii. In 2-3 ani, vom putea sa ne asiguram singuri resursele de carbune”, a mentionat Pisc.

In vreme ce complexurile mari, precum Rovinari si Turceni, utilizeaza carbune din resurse proprii in proportie de peste 80%, in cazul CE Craiova, achizitiile de la SNLO sunt mai mari.

Astfel, CE Craiova foloseste carbune din resurse proprii in proportie de doar 10% si are posibilitatea sa mareasca acest procent la 30%, dupa cum a declarat pentru DailyBusiness.ro Ion Dinulescu, fostul director general al complexului.

El a mentionat ca din cele 6,5 milioane de tone utilizate de complex anual, 80%, adica aproximativ 5 milioane de tone, sunt cumparate de la SNLO.

Ion Dinulescu estimeaza ca la ora actuala, Romania are posibilitatea sa furnizeze energie pe baza de carbune pentru 40 de ani.

Pe de alta parte, Dinulescu a atras atentia ca in cazul in care SNLO intentioneaza sa construiasca centrala in zona Motru, ar putea aparea niste probleme.

„In momentul in care s-a construit Turceni, s-a pus problema amplasarii la Motru. Proiectul nu era fezabil din considerente de racire a turbinelor. In final s-a amplasat la jumatatea distantei dintre Rovinari si Turceni”, a explicat Dinulescu.

El a conchis ca studiul de fezabilitate va arata insa ce dezavantaje ar putea prezenta aceasta locatie si proiectul in general.

Complexul Energetic Craiova are o capacitate instalata de 930 MW, CE Turceni de 2.620 MW si CE Rovinari de 1.640 MW, cele 3 complexuri generand o treime din totalul productiei energetice a Romaniei.

Energia produsa in Romania provine in cea mai mare parte din centrale pe baza de carbune si petrol.

Urmărește Daily Business pe Google News