DailyBusiness.ro
: Marile companii care activeaza in Romania afirma public ca majorarea TVA-ului loveste doar in consumator. Cum credeti dvs. ca resimte mediul de business cresterea taxei unice?
Krassimir Katev: Cresterea TVA-ului, bineinteles, afecteaza imediat consumatorii, dar in ultima instanta si business-urile, consumul scade. Afecteaza veniturile, cash-flow-ul companiilor, cateodata trebuie sa acoperi tu cresterea taxelor, pentru a nu-ti pierde consumatorul, asa ca trebuie sa iti maresti capitalurile proprii. Asta ar putea fi o problema serioasa, nu numai in Romania, ci si in Bulgaria, ambele tari confruntandu-se cu o lipsa de lichiditati. Bineinteles, consumatorul se simte mai afectat, dar business-urile sunt afectate atat direct, cat si indirect: statul trebuie sa ramburseze valori mai mari de TVA, la care se adauga o scadere generala a cifrei de afaceri.
DB: Cum vedeti situatia economica din Romania?
KK: Romania este o piata foarte interesanta, are un potential deloc neglijabil. Bineinteles, primul lucru la care se uita investitorii este situatia macroeconomica, stabilitatea macroeconomica si predictibilitatea regimului de taxe. Insa Romania e pe drumul cel bun. Pana una alta, masurile care s-au luat de catre guvern ar trebui sa aiba o finalitate pozitiva. Eu, personal, nu sunt un foarte mare fan al cresterii taxelor, prefer un sistem fiscal cat mai simplu, cu o cota unica (n.r – de impozitare a veniturilor, profiturilor), cu o rata buna de colectare a taxelor, un sistem fiscal transparent si predictibil .
DB: Prognozele pentru 2010 arata o scadere a PIB-ului romanesc. Credeti ca in 2011 economia Romaniei are sanse sa creasca?
KK: Cred ca are toate sansele sa creasca. Faptul ca moneda locala se depreciaza este un lucru bun, inseamna ca aveti un regim flexibil, puteti ajusta deficitul comercial. In Bulgaria nu avem aceasta posibilitate. Trebuie sa inghetam sau sa scadem salarii, lucru destul de periculos. Cred ca Romania are premise mai bune de a iesi din criza inaintea Bulgariei. Si chiar cred ca PIB-ul romanesc va fi pozitiv in 2011.
DB: Bulgaria cum gestioneaza criza?
KK: Cred ca guvernul a facut cateva greseli. Nu a platit business-urile, trebuie sa gestionam o scadere de 2,5% a PIB-ului, mare parte din aceasta depreciere vine din datoriile pe care guvernul le are in fata mediului de afaceri, in special fata de jucatorii din constructii. In loc sa ajute mediul de afaceri, a amplificat blocajul financiar. Lucrul acesta a fost confirmat de experti internationali in economie. Insa in prezent s-a reusit o stabilizare a fiscalitatii, si faptul ca am reusit sa evitam cresterea ratelor de dobanda, cota unica a ramas 10%, cred ca este o realizare pentru noi. Prognozele actuale indica un PIB usor pozitiv pentru 2010 – 0,5% sau 1%, si circa 2%-2,5% pentru 2011. Daca se vor atinge aceste obiective, va fi o realizare importanta. Sunt multe lucruri cu care nu sunt de acord in termeni de politica fiscala, insa per total cred ca managementul macroeconomic este de o prudenta rezonabila.
DB: Ce parere aveti despre managementul macroeconomic al guvernului din Romania, in calitate de fost oficial al Ministerulului de Finante bulgar?
KK: Intotdeauna ne-am inteles bine cu colegii nostri romani. Cred ca fiecare guvern de criza se afla intr-o pozitie foarte ingrata. Unele guverne tind sa devina mai populiste, altele apeleaza la FMI, si asa FMI-ul devine personajul negativ in opinia publica – toate relele sunt puse in carca lui. Insa chiar cred ca guvernul roman ia niste decizii de bun simt, decente, singura lui problema este modul in care explica aceste masuri oamenilor.
DB: Daca ati fi facut parte din guvernul roman si ati fi negociat cu FMI un imprumut, cu ce masuri indicate de fond ati fi fost de acord, si ce masuri ati fi refuzat?
KK: Sincer, nu sunt foarte la curent cu planul FMI pentru Romania, stiu doar cateva aspecte. Dar cred ca este unul echilibrat, si o finantare de 12 miliarde de euro merita toate eforturile. Iar restructurarea aparatului bugetar ar fi trebuit facuta, oricum – fie pentru a primi imprumutul de la FMI, fie pentru a reduce pur si simplu cheltuielile sectorului public. Mai bine folosesti oportunitatea asta acum, si sa o faci pentru ca ai si un motiv important, sub imperiul unor presiuni externe, decat sa nu o faci deloc.
DB: Aveti vreo afacere in Romania in prezent?
KK: Nu. Insa lucram la crearea unui fond prin care vom investi si in Romania. Cred ca este momentul potrivit pentru a investi acolo.
DB: Si cand o veti face?
KK: Anul viitor.
DB: Cat veti investi si in ce domeniu?
KK: In jur de 50 – 60 milioane euro. In industrii orientate spre export, in cateva companii interesante de leasing. In tot ceea ce este ocolit in prezent. Ne place sa mergem pe contrasens, cand toata lumea se fereste de un sector sau o tara, cred ca e o perioada buna pentru investitiile noastre.
DB: Nu e cam riscant?
KK: Nu. Cumperi la un pret scazut.
DB: Cine finanteaza acest fond?
KK : Un grup de investitori institutionali, investitori internationali, cum ar fi BERD, si investitori privati.
DB: Cum ati descrie in doua cuvinte, situatia economica din Romania si pe cea din Bulgaria?
KK:Dura, insa in curs de ameliorare.