- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Curatenia de Paste, un business in crestere cu 30% anul acesta

26 Apr, 08:00 • sergiu.mihalcea
Romanii au inceput sa solicite servicii de curatenie generala pentru Paste inca de acum doua luni, cererea crescand cu 30% fata de anul trecut, in ciuda majorarii tarifelor cu un procent similar - 30%.
Curatenia de Paste, un business in crestere cu 30% anul acesta

Aceasta evolutie se datoreaza „educarii” clientului roman, care a inceput sa recunoasca importanta unor astfel de servicii, din punct de vedere al timpului economisit si ia in considerare raportul calitate-pret, a declarat Cristina Sima, director general al firmei de menaj Crisstal Concept.

„Noi (firmele de menaj – n.r.) ce facem de fapt? Luam locul femeii in gospodarie. Daca aceasta prefera sa faca toata treaba, chiar daca e obosita si nu are timp, considerand ca firma nu o poate face mai bine, atunci vom intra intr-o normalitate a pietei abia la urmatoarea generatie. Este vorba si de prejudecati”, a explicat Sima.

Persoanele fizice solicita rar servicii de curatenie generala. „Romanii isi permit sa apeleze in medie la astfel de servicii de doua ori pe an, insa cred ca peste 5 ani, piata va cunoaste o crestere mare din aceasta parte”, a precizat Adriana Ionescu, consilier vanzari al firmei de menaj Impecabil.

Clientii, in majoritate persoane tinere

Companiile din domeniu sunt solicitate cu precadere de tineri. „80% din clientii firmei sunt persoane pana in 40 de ani, in ce priveste persoanele fizice, dar chiar si atunci cand vine vorba de incheierea unui contract cu o firma, managerii pana in 40 de ani sunt cei mai deschisi”, a spus Cristina Sima.

Cele mai solicitate servicii de curatenie in timpul perioadei de Paste sunt cele de curatenie generala, la care apeleaza preponderent persoanele fizice. „In ce priveste firma noastra, cererea de servicii de curatenie creste cu 20% in perioada Pastelui, fata de o perioada normala”, a afirmat Carmen Suiu, director general al firmei de menaj Acasa Expert.

Companiile cer, de regula, servicii de curatenie generala si de curatenie dupa petrecerea de Paste, organizata pentru angajati si colaboratori.

„Am avut o solicitare punctuala, anul trecut, din partea unui client evreu care a avut nevoie de 3 persoane pentru petrecerea de Pasti, acestea avand atributii de menajere, bucatarese, dar si ospatarite”, a precizat Suiu.

Ea a adaugat ca acest tip de cerinte sunt rare in randul clientilor persoane fizice, mai ales in randul ortodocsilor, care sarbatoresc Pastele in cadru restrans, si nu prin petreceri.

Pastele creste ponderea clientilor casnici

Apropierea Pastelui mareste cererea din partea persoanelor fizice. „Daca intr-o perioada normala, cererea pentru servicii de curatenie e reprezentata in procent de 70% de persoane juridice si 30% de persoane fizice, in perioada Pastelui raportul se inverseaza, in cazul firmei noastre”, a explicat Paul Cristescu, director general al firmei de menaj Clean Grup, divizie a companiei CS Banat Grup.

Acelasi fenomen se observa si la alte firme din domeniu. Clientii obisnuiti ai societatii Impecabil sunt in pondere de 85% persoane juridice si 15% persoane fizice, dar in perioada Pastelui raportul se schimba, astfel ca 45% sunt persoane fizice, iar 55% persoane juridice.

Cererile pentru curatenia de Paste au inceput, in cazul unor firme, inca de la sfarsitul lui februarie din partea clientilor care anul trecut nu au reusit sa se programeze, precum si din partea clientilor fideli.

„Am fost pusi in situatia de a refuza clienti, deoarece au sunat tarziu pentru a-si face programare, mai ales ca acestea au inceput acum doua luni. Daca clientii s-ar interesa din timp, am putea face contracte punctuale cu colaboratori pentru a face fata cererii”, a spus Cristina Sima de la Crisstal Concept.

Tarifele pentru serviciile de curatenie se negociaza in functie de numarul de ore alocat curateniei, precum si a distantei parcursa de angajat pana la client si de suprafata care trebuie curatata. Acestea mai depind si de produsele de curatenie folosite, dar exista si cazuri in care clientul pune produsele proprii la dispozitia firmei.

Curatenia generala costa de la 250 lei plus TVA pentru o garsoniera pana la 400 lei plus TVA in cazul unui apartament cu 3 camere.

Preturile pot fi negociate, insa, in functie de suprafata spatiului si de gradul de incarcare al acestuia, pentru un metru patrat platindu-se, in medie 4,5 lei plus TVA.

Daca anul trecut, pentru curatenia de Paste la un apartament de doua camere tariful era in medie de 300 de lei plus TVA, anul acesta este de circa 350 de lei.

Si nivelul de cultura selecteaza angajatii

Aspectele luate in considerare de firme la cresterea tarifelor sunt legate de costurile cu resursele umane si produsele de curatat, dar si a investitiilor mari relizate in echipamentele de curatenie.

„Noi avem probleme cu angajatii. De exemplu, din 20 de candidati alegem 2 si motivele ar fi lipsa de cultura – acestia nu sunt in stare sa poarte un dialog cu clientul – iar cateodata ni se cere ca personalul sa stie o limba straina, deoarece am avut si solicitari in cadrul ambasadelor”, a explicat Paul Cristescu, de la CS Banat Grup.

„Ca sa dau si un exemplu in ce priveste aparatura folosita, noi avem un mop si o galeata cu storcator automat care costa 1.860 de lei, iar preturile pentru aspiratoare incep de la 800 de euro in sus, si prin tarifele aplicate trebuie sa ne acoperim costurile cu aparatura si personalul”, a continuat acesta.

Oficialii firmei Acasa Expert, infiintata in mai 2004, estimeaza pentru anul in curs o cifra de afaceri cu circa 15% mai mare fata de 2007. Acestia nu au facut, insa, publice rezultatele financiare pe anul trecut.

Firma de menaj Impecabil, infiintata in octombrie 2001, are o baza de 18 angajati permanenti si 10 in sistem de colaborare, iar in 2007 a inregistrat o cifra de afaceri de 150.000 de euro. Oficialii firmei estimeaza pentru 2008 o cifra de afaceri de 200.000 de euro.

Clean Grup este divizie a companiei CS Banat Grup, cu afaceri in domeniul instalatiilor sanitare si a hidroizolatiilor. Firma de menaj a fost achizitionata in decembrie 2005. Anul trecut a inregistrat o cifra de afaceri de 500.000 de lei. De asemenea, de la inceputul anului, a fost realizata o investitie de circa 100.000 de lei in dezvoltarea afacerii de menaj. Oficialii companiei estimeaza ca vor atinge o cifra de afaceri cu 100% mai mare fata de anul precedent.

Urmărește Daily Business pe Google News