DailyBusiness
: Cum influenteaza evolutia accelerata pe plan imobiliar din Romania vanzarea de mobila?
Dan Sucu: Dezvoltarea proiectelor imobiliare de pe piata locala are un impact semnificativ asupra segmentului de retail de mobilier. Domeniul de real estate cunoaste, in 2007, o dezvoltare importanta si constituie un factor de influenta pozitiva a segmentului de retail de mobilier. Ma astept ca aceasta tendinta de crestere a vanzarilor de mobilier sa se mentina in paralel cu dezvoltarile de pe piata imobiliara. Oamenii vor continua sa se mute in case noi si vor avea nevoie sa-si mobileze locuintele.
DB: Si pe segmentul business?
DS: Deoarece exista o legatura directa intre numarul mare de proiecte de cladiri de birouri care se vor finaliza in cursul acestui an – cu predilectie in Bucuresti dar si in alte orase mari din Romania – si intensificarea cererii de mobilier pentru birou, avem toate motivele sa credem ca rata de crestere a segmentului office se va pastra constanta.
DB: Ce modificari esentiale credeti ca va suferi piata mobilei din Romania in urmatorii 5 ani?
DS: Piata mobilei din Romania este o piata in curs de maturizare. La acest moment se poate observa deja inceputul acestui proces care vizeaza atat producatorii si retailerii de mobilier cat si consumatorul final. Segmentarea pietei de mobilier se va adanci, clarificandu-se la nivelul ofertelor directiile economice, de tip „do-it-yourself”, directiile dedicate publicului cu venituri medii si mari si cele destinate categoriei de lux. Este foarte probabila, prin urmare, definirea unor directii de specializare pe tipuri de utilizare: mobilier pentru baie, living, bucatarii etc.
DB: Domeniul imobiliar incepe sa se structureze, pe categorii de clienti. Se constata acelasi fenomen si pe piata de mobilier?
DS: Dezvoltarea proiectelor imobiliare are si ea un impact semnificativ asupra dimensiunii pietei, iar acest lucru, corelat cu cresterea puterii de cumparare si definirea clasei de mijloc, va duce la cresterea vanzarilor dar si la o definire mai accentuata a categoriilor de cumparatori care vor opta pentru oferte compatibile cu stilul lor de viata.
„Ikea nu este concurentul nostru direct”
DB:Credeti ca Ikea, care a anuntat la primele 6 luni vanzari de 40 milioane de euro, va ameninta pozitia de lider a Mobexpert?
DS:Prezenta pe piata locala a unui important jucator international care are un segment bine delimitat de public – in zona celor care opteaza pentru „do it yourself” si care isi mobileaza prima casa – ajuta la segmentarea mai precisa a pietei locale.
Mobexpert are un public diferit de cel al Ikea, se adreseaza celor care au exigente in privinta timpului pe care il consuma si care privesc amenajarea spatiilor ca pe o expresie a propriului stil de viata. Plecand de la acest considerent, credem ca Ikea va ramane lider pe segmentul sau de piata, iar Mobexpert lider pe segmentul sau.
DB:Intrarea unor jucatori noi pe piata ar putea sa modifice strategia de dezvoltare a companiei Mobexpert?
DS:Strategia de business a Mobexpert este asezata de cativa ani in sensul expansiunii regionale si nu va fi schimbata de sosirea unor noi jucatori pe piata locala. Brandul Mobexpert a devenit un brand regional iar strategia noastra este, de asemenea, definita in sensul consolidarii acestei pozitii.
DB:Ce parere aveti despre productia de mobila autohtona, comparativ cu mobila importata?
DS:Piata de mobilier urmeaza un curs ascendent, de aliniere la pietele europene. Rata de crestere anuala, estimata, se situeaza undeva la 10%. Daca avem in vedere valoarea pietei de mobilier din tarile europene, spre exemplu Franta, unde se aloca de aproximativ 20 de ori mai mult pentru amenjarea locuintei (mobila si decoratiuni) decat in Romania, iar piata totala de mobilier si decoratiuni este de aproximativ 50 de ori mai mare, putem spune ca piata romaneasca are un potential de crestere ridicat.
DB:Si in ceea ce priveste pretul si calitatea mobilei autohtone?
DS:Un studiu comparativ realizat de Eurostat in privinta pretului mobilei in 33 de tari europene, a aratat ca, la nivelul anului 2005, Romania era tara cu cel mai scazut pret al mobilierului. Diferenta fata de Marea Britanie si Italia, situate in fruntea listei, este de peste 144%. In ceea ce priveste calitatea, mobilierul romanesc si-a cucerit, de ani de zile, o binemeritata reputatie atat pe pietele internationale cat si pe piata interna. O dovedesc exporturile masive si constante, precum si cererea crescanda de pe piata interna.
DB:In ce masura o listare la Bursa este solutia pentru a returna imprumuturile realizate de la Alpha Bank?
DS:Avem in calcul mai multe variante de returnare a imprumuturilor contractate. Printre acestea se numara, intr-adevar, si listarea la Bursa. Pentru moment facem evaluarile necesare pentru a determina momentul cel mai bun pentru acest proces. De indata ce vom lua o hotarare finala, va vom oferi toate detaliile.
DB:Ce piete vizati in viitor, pentru a extinde reteaua Mobexpert si care vor fi considerentele pentru care veti alege locatiile respective?
DS:Mobexpert isi gandeste dezvoltarea integrat, la nivel regional. Logica acestei viziuni se bazeaza pe similaritatile pe care le-am identificat in aceste piete: ritmul de dezvoltare economica, consolidarea clasei mijlocii, venituri asemanatoare, aceleasi gusturi in materie de mobilier.
DB: Ce isi propune Mobexpert pentru urmatorii ani?
DS:In urmatorii ani, in Romania, dorim sa avem o retea de 20 de hipermagazine Mobexpert. Pe ansamblu, estimam ca, pana in 2011, vom opera pe piata regionala un numar de 26 de hipermagazine.
Extindere pe pietele Europei de Est
DB:Si in afara Romaniei?
DS:In afara granitelor Romaniei, vizam o retea de patru magazine Mobexpert in Bulgaria si de doua magazine in Serbia. Deocamdata, ne concentram eforturile pe consolidarea retelei noastre de magazine si hipermagazine de pe teritoriul Romaniei si din tarile limitrofe. Pe termen mai lung, 2012-2013, luam in considerare posibilitatea de a ne extinde si pe alte piete din Europa de Est cum ar fi Ucraina sau Republica Moldova.
DB:Unde sunt amplasate cele mai profitabile trei magazine Mobexpert si ce factori influenteaza cererea acolo?
DS:In mod firesc, cele mai profitabile magazine din reteaua Mobexpert sunt situate in zonele cele mai dinamice din punct de vedere economic. Luand in calcul acest factor determinant, cele mai profitabile magazine din reteaua noastra sunt cele din Bucuresti.
DB:Mai exact, care magazine Mobexpert inregistreaza cresteri puternice?
DS:Mobexpert Baneasa este unul din magazinele vedeta, care a inregistrat rezultate foarte bune in primul trimestru – crestere de 50% a vanzarilor – si care continua sa detina una din pozitiile de top in reteaua noastra. Tot pe o pozitie buna se situeaza magazinul din Pipera. Rezultate foarte bune inregistram si la magazinul din Militari, situat intr-o zona in care atrage multi clienti si din afara Bucurestiului – peste o treime. Se cuvine mentionat faptul ca, in ultima perioada, toate magazinele din reteaua Mobexpert inregistreaza tendinte crescatoare la nivelul vanzarilor.
DB:Cat la suta din afacerile intregului grup Mobexpert o reprezinta segmentul centrat pe business, Mobexpert Office?
DS:Mobexpert Office reprezinta aproximativ 25% din afacerile grupului si cunoaste o crestere constanta de 10-12% pe an de cativa ani incoace. Mobexpert Office detine o cota de piata de 30% evaluata in Bucuresti si in orasele mari.
DB:Care va fi principala schimbare in viata dvs. de manager in urmatorii 5 ani de zile? Veti mai fi la conducerea Mobexpert sau va vedeti intrand in alte afaceri?
DS:Chiar daca iau in calcul posibila mea retragere, in timp, din unele functii executive, voi ramane pe mai departe pe deplin implicat in strategia de dezvoltare a Mobexpert.