Investitia evaluata la aproape 30 de milioane de euro, suportata aproape integral de catre Romania, se va dovedi absolut inutila, atata vreme cat compania de transport gaze din Moldova, Moldovagaz, este controlata de grupul rus Gazprom, care nu va accepta transportul gazelor mai departe catre consumatori.
Pentru ca gazele importate din Romania sa ajunga la consumatorii din Republica Moldova ar mai trebui construita o alta conducta, de la Ungheni la Chisinau, a carei valoare se ridica la circa 60 de milioane de euro. Pana atunci, conectarea la retea ramane la mana Gazprom, scrie EnergyCenter.