Aceasta scadere s-a datorat cresterii mai accelerate a exporturilor in raport cu importurile. Astfel, in aprilie, exporturile Romaniei in spatiul extracomunitar au crescut cu 11%, la 900 milioane euro, in vreme ce importurile au avansat doar cu 4,4%, la circa 1,5 miliarde euro, potrivit datelor prezentate marti de Eurostat – biroul european de statistica.
In luna martie 2008, Romania a consemnat un deficit comercial de 700 milioane euro in schimburile cu statele extracomunitare.
Pe primul trimestru, Romania a inregistrat un deficit comercial de 4,9 miliarde euro, in relatiile cu statele extracomunitare, cat si cu cele din Uniunea Europeana. Acest deficit, egal cu cel al Poloniei, plaseaza Romania pe al saselea loc in randul statelor comunitare.
Deficitul comercial al Romaniei a crescut cu 11% fata de nivelul de 4,4 miliarde euro, cat a fost in primele trei luni din 2007, pe fondul majorarii cu 14% a exporturilor si cu 13% a importurilor.
Romania a exportat in primul trimestru al anului bunuri in valoare de 8 miliarde euro, cu 14% mai mult decat in intervalul similar din 2007. Importurile au fost in T1 din 2008, de 12,9 miliarde euro, in crestere cu 13% fata perioada similara a anului trecut.
Deficite mai mari decat in Romania au fost inregistrate in Marea Britanie (34 miliarde euro), Spania (26,7 miliarde euro), Franta (14,5 miliarde euro), Grecia (9 miliarde euro) si Italia (5,1 miliarde euro). Germania si Olanda conduc in topul excedentelor, cu 50,4 miliarde euro, respectiv 10,9 miliarde euro.