- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Deficitul de cont curent s-a redus cu peste 15% in 2012

12 Feb, 13:28 • adrian.mihaltianu
Contul curent al balantei de plati a Romaniei a inregistrat un deficit de 5,039 miliarde de euro in 2012, in scadere cu 15,1% fata de anul 2011, a anuntat marti Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Deficitul de cont curent s-a redus cu peste 15% in 2012

Scaderea s-a produs pe fondul reducerii
deficitului balantei veniturilor si al balantei comerciale, cu 540
milioane si respectiv 96 milioane euro, si al majorarii excedentului
balantei serviciilor si al transferurilor curente, cu 238 milioane
euro, respectiv 25 milioane euro.

Deficitul contului curent a fost
finantat, in 2012, in proportie de 32% prin investitii
directe ale nerezidentilor in Romania, care au totalizat 1,613
miliarde euro, fata de 1,815 miliarde euro in anul 2011, din care
participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata au
insumat 698 milioane euro, iar creditele intra-grup 915 milioane
euro.

Datoria externa pe termen mediu si lung a insumat
78,742 miliarde euro, la 31 decembrie 2012 (79,4% din total datorie
externa), in crestere cu 3,7% fata de 31 decembrie 2011.

Datoria
externa pe termen scurt a inregistrat, la 31 decembrie 2012, nivelul
de 20,467 miliarde euro (20,6% din total datorie externa), in scadere
cu 10,2 la suta fata de 31 decembrie 2011.

Rata serviciului
datoriei externe pe termen mediu si lung a fost 33% in anul 2012,
comparativ cu 28,8% in anul 2011, iar gradul de acoperire a fost 7,2
luni de importuri de bunuri si servicii, la finele lui 2012,
comparativ cu 7,5 luni de importuri la 31 decembrie 2011.

Urmărește Daily Business pe Google News