„Pe piata romaneasca de retail vom asista in curand la numeroase achizitii, mai ales pe segmentul supermarketurilor. Can Serv este in negocieri pentru a vinde lantul de magazine Primavara, iar cel mai interesat investitor este Mega Image”, potrivit unor surse din piata, citate de NewsIn.
Compania Can Serv opereaza in prezent noua supermarketuri Primavara, din care patru in Bucuresti, doua in Pitesti si cate unul in Ploiesti, Craiova si Galati. Acestea au o suprafata totala de vanzare de circa 12.500 de metri patrati. Can Serv a fost infiintata in 1993 si in afara de retail, mai desfasoara afaceri in morarit, panificatie si patiserie, dar si in domeniul imobiliar.
Reprezentantii lantului Mega Image au declarat ca in retailul romanesc „toata lumea vorbeste cu toata lumea” (despre posibile achizitii – n.r.) si ca nu se grabesc pentru o alta achizitie, asteptand aprobarea Consiliului Concurentei in tranzactia La Fourmi.
Grupul belgian de supermarketuri Delhaize a anuntat recent ca a semnat un acord privind achizitia companiei La Fourmi, detinatoare a 14 supermarketuri in Bucuresti, contra sumei de 18,6 milioane euro. Mega Image a decis preluarea La Fourmi deoarece a considerat ca aceasta afacere reprezinta o buna oportunitate si o achizitie complementara, cele 14 magazine fiind situate in locatii atractive, in zone cu densitate mare a populatiei din Bucuresti.
La Fourmi a fost primul lant de supermarketuri deschis in Bucuresti, in 1992. In 2005, un fond privat de investitii din Grecia, Global Finance, a achizitionat o participatie de 80% din La Fourmi, aceasta fiind ulterior majorata la aproximativ 90%, restul fiind detinut de investitori privati.
Fondata in 1995, Mega Image este unul din cele mai mari lanturi de supermarketuri din Romania avand o retea ce cuprinde 23 magazine in Bucuresti, Constanta si Ploiesti. Mega Image este parte a Delhaize Group, prezent in sapte tari, pe trei continente, cu un numar de peste 2.500 magazine. Grupul a avut venituri de 19 miliarde euro la finalul anului 2007.
Pe langa lantul Primavara, pe piata locala a supermarketurilor mai activeaza in prezent Ethos, Angst si Gulliver, afaceri dezvoltate de antreprenori romani, dar suficient de atractive pentru a primi oferte de preluare din partea retailerilor internationali.