„In plus fata de achizitia pachetului minoritar, Deutsche Post a acordat Deutsche Bank posibilitatea de a achizitiona un pachet suplimentar de 18% din actiunile Postbank, pentru 55 euro/actiune”, mentioneaza un comunicat comun al bancilor, citat de NewsIn.
Documentul mai precizeaza ca optiunea poate fi exercitata intr-un termen cuprins intre 12 si 36 de luni dupa achizitia initiala.
Surse avizate anuntasera anterior ca Deutsche Bank, cea mai mare banca a Germaniei, vrea sa preia banca rivala Postbank, in urma unei tranzactii in doua faze si cu valoarea totala de 13 miliarde euro.
Tranzactia este a doua din Europa, ca marime, in decursul ultimelor 30 de zile, dupa ce Commerzbank a achizitionat Dresdner Bank de la Allianz.